CS Mioveni a câștigat cu 7-1 primul amical de la Mogoșoaia. Două noi achiziții au punctat de trei ori

Marius ANGHEL 17 Jul. 2017, 15:11 Pregătiri, amicale

CS Mioveni a disputat, sâmbătă, primul meci amical al acestei veri, gal­­­ben-verzii învingând cu 7-1 echipa de Ligă a 4-a Prahova, CS Păulești. În re­priza a doua au marcat și nou-veniții Daniel Ene și George Pirtea, în timp ce Cristian Andor a dat două pase decisive.

La trei săptămâni după reluarea pregătirii și după o săptămână de cantonament la Mogoșoaia, CS Mioveni a jucat și primul meci de pregătire al acestei perioade pre­­­­­­­­mer­­­­gătoare începerii campionatului. Galben-verzii au întâlnit un adversar modest, iar lucrurile au mers excelent în acest prim joc, golurile fiind înscrise pe bandă rulantă. Antrenorul Florin Marin a folosit tot lotul pe care îl are la dispoziție în acest cantonament, cu excepția lui Eduard Florescu, mijlocașul fiind accidentat.

În prima repriză s-a jucat într-o formulă cu jucători care au fost în echipa de bază și în sezonul trecut, lor alăturându-li-se portarul Sima și mijlocașii Mîrzeanu și Cioc, în timp ce, după pauză, au intrat majoritatea juniorilor promovați de la echipa a doua, dar și noile achiziții Ichim, Andor, Pirtea și Ene.

Spre deosebire de alte prime meciuri din pregătire, de data aceasta, lucrurile au mers ca unse și fotbaliștii au arătat o poftă bună de joc, lăsând la o parte oboseala acumulată în această perioadă plină de acumulări. Scorul a fost deschis relativ repede, din penalty, de către Andrei Neagoe, mijlocașul transformând cu siguranță lovitura de pedeapsă obținută de Gugu, fundașul fiind faultat în careu. Câteva minute mai târziu, lucrurile s-au inversat și Andrei Neagoe îl servește excelent pe Gugu în careu cu o centrare din corner, iar fundașul marchează cu capul. În minutul 29, Ayza urmărește bine un balon respins cu greu de portarul advers, la un șut al lui Cioc, și marchează pentru 3-0.

La pauză a fost schimbată întreaga echipă, însă s-a jucat în același sistem ofensiv. Iar asta s-a văzut și pe tabela de marcaj, pentru că, imediat după reluare, Andor îl servește excelent pe Iamandi în careu, cel din urmă înscriind superb din vole. În minutul 57, atacurile Mioveniului dau din nou roade, iar Rareș Lazăr este faultat în careu, penalty-ul fiind transformat de data aceasta de nou-venitul Ene. În minutul 73, CS Păulești reduce din handicap, iar pe finalul partidei, Pirtea realizează o dublă, mai întâi după ce a scăpat singur cu portarul după o pasă bună venită de la Andor și apoi cu un șut frumos bară – gol!

Următorul meci, marți, cu Spartac

CS Mioveni va mai disputa alte trei partide în cantonamentul de la Mogoșoaia, toate urmând a se juca pe stadionul de la Buftea. Astfel, marți, este programat următorul amical, adversară urmând a fi nou-promovata în Liga a 3-a, Progresul Spartac, echipă din București. Joi, va avea loc al treilea joc, contra celor de la Metaloglobus, echipă de Liga a 2-a, iar sâmbătă, se va juca cu Abatorul Slobozia, din Liga a 4-a Ialomița.

CS Mioveni – CS Păulești 7-1 (3-0)
Andr. Neagoe 10′ – pen., Gugu 20′, Ayza 29′, Iamandi 48′, D. Ene 57′ – pen., Pirtea 87′, 88′ / Pripu

CS Mioveni (prima repriză): Sima – Tirică, Gugu, Burnea, Ed. Stoica – Mîrzeanu, Andr. Neagoe, Cioc – Rădescu, Ayza, C. Năstasie
CS Mioveni (a doua repriză): Fl. Croitoru – Florin Lazăr, Trașcu, Ichim, Alexe – Rareș Lazăr, Iamandi, Andor –  Pirtea, Vintilă, D. Ene. Au mai intrat: Preda, Ivan, Comănescu, Neacșu
Antrenor: Florin Marin

CS Păulești: Isar – Țugui, Pripu, Al. Zamfir, C. Mihai – L. Dumitru, Bărăgan, Pantilimonescu, Arnăutu – Țânțaru, A. Ciobanu
Au mai jucat: A. Damian, D. Panait
Antrenor: Iulius Mărgărit

Articol scris de Silviu MIHAI (Curierul zilei)

Marius ANGHEL 17 Jul. 2017, 15:11 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă