Primul transfer pentru campionatul Ligii 2 al Știința Miroslava este jucătorul care a contribuit decisiv la promovarea istorică a ieșenilor. Chiar dacă obținea victoria în ultima etapă la Miercurea Ciuc, cu AFK Csikszereda (1-0), Știința depindea de rezultatul meciului dintre AFC Hărman și CSM Pașcani. Brașovenii promovau cu o victorie, însă, în al treilea minut de prelungiri, portarul Pașcaniului înscria și egala, spulberând visul Hărmanului și provocând bucurie la Miroslava.
Jan Turiță, năruia, în ultimele secunde ale prelungirilor meciului de la Hărman, visul brașovenilor, atunci când înscria cu o lovitură de cap din plonjon, din apropiere, o minge respinsă greșit de omologul său al echipei adverse, Potcoavă.
Portarul Jan Turiță (26 de ani) a fost prezentat oficial ca nou jucător al Științei pe pagina de facebook a clubului. Goalkeeperul originar din Broșteni, județul Botoșani, a mai evoluat în cariera sa pentru Sporting Suceava, iar în urmă cu două sezoane a prins două meciuri în Liga 2 la Bucovina Pojorâta. De la echipa suceveană a ajuns la CSM Pașcani, iar acum a semnat cu Știința Miroslava.
„Printre figurile noi care se vor alătura Științei în această vară se numără și portarul Jan Turiță (ex-CSM Pașcani), cel care a avut un cuvânt important de spus în promovarea echipei noastre în Liga a 2-a, marcând golul egalizator în meciul din ultima etapă cu AFC Hărman.
Jan Turiță este, în același timp, o cunoștință mai veche a Miroslavei, acesta evoluând pentru Bucovina Pojorâta în sezonul în care sucevenii au promovat în detrimentul nostru. Jan a bifat și câteva jocuri ca titular în liga secundă în tricoul Pojorâtei, pentru ca începutul lui 2016 să îl găsească la Rapid CFR Suceava.
Fiind conștient că îi va fi destul de greu să prindă postul de titular la Rapid Suceava, Turiță s-a mutat la fosta noastră colegă de serie, CSM Pașcani (Liga 3).
Bine ai venit la Știința, Jane, și la cât mai multe jocuri bune sub comanda lui Cristi Ungureanu!”, e mesajul Științei despre prima achiziție pentru Liga 2.
Dacă a bifat primult transfer, Știința Miroslava este pe punctul de a trimite spre Liga 1 al doilea fotbalist în mai puțin de șase luni. După Ionuț Panțîru, acontat de clubul din Iași, CSM Poli, în iarnă, fundașul Andu Moisi se află în aceste zile la Tiraspol, acesta primind acordul conducerii de la Miroslava pentru a fi testat de Flavius Stoican în vederea unui viitor transfer.
Nou-promovata Știința Miroslava se va reuni, vineri, 23 iunie, pentru pregătirea primului sezon de ligă secundă din istoria clubului. După trei săptămâni de vacanță, antrenorul Cristian Ungureanu și-a dat întâlnire cu elevii săi la Baza Sportivă din Uricani, vineri dimineață, la ora 10:30. Pe 5 iulie au programat un cantonament la Odorheiu Secuiesc.
Articol scris de Marius ANGHEL