UTA Bătrâna Doamnă a emis, astăzi, 7 iunie, un comunicat de presă în care anunță că nu e de acord cu televizarea meciului de baraj de pe teren propriu, de la Șiria, împotriva echipei ACS Poli Timișoara, în cazul în care televiziunea care deține drepturile TV asupra competiției nu îi va face o propunere financiară. Conducerea clubului arădean a înștiințat Federația Române de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal de această decizie.
UTA spune că drepturile TV pentru acest baraj nu sunt cedate federației, așa cum se întâmplă în cazul meciurilor din Liga 2, și că nu este de acord cu televizarea partidei retur a jocului cu ACS Poli, fiindcă se simte nedreptățită în privința împărțirii banilor în ceea ce privește televizarea partidelor din campionat. Arădenii dezvăluie că au primit doar 23.000 de euro din partea RCS&RDS pentru cele 28 de meciuri televizate în acest sezon al eșalonului secund, adică 820 de euro pe joc, la fel încasând și alte echipe din campionat care s-au văzut doar de 5 ori la TV.
LPF a anunțat pe site-ul oficial că ambele partide vor fi transmise în direct de Look TV, Digi Sport și Dolce Sport, chiar dacă arădenii nu și-au dat acordul pentru televizarea jocului de pe teren propriu.
„Sperăm cu încredere că articolul defăimător la adresa clubului UTA Arad, creat și publicat în data de 1 iunie 2017, fără nici o bază reală de Digisport, nu este un răspuns sau presiune la faptul că am anunțat atât F.R.F. cât și L.P.F. că nu suntem de acord cu televizarea meciului de baraj de pe teren propriu la care suntem organizatori, în cazul în care nu ni se face o propunere financiară, având în vedere că pentru această fază a campionatului clubul nostru nu are nici un angajament încheiat privind drepturile de televizare. UTA a fost neîndreptățită și privind modul în care a fost distribuită suma încasată cu titlul de drepturi TV de către F.R.F. pentru anul competițional 2016-2017. Clubul nostru a avut 28 de meciuri televizate în acest sezon, pentru care a încasat suma modică de 23.000 de euro, sumă primită și de cluburile cu 5 meciuri televizate.
Obiectivul declarat al clubului nostru pentru sezonul 2016-2017 este promovarea în liga I-a națională, obiectiv pentru realizarea căruia s-au făcut eforturi, s-au creat condiții. Nu uitați, indiferent de presiuni, împrejurări și alte intervenții, NOI NU DĂ‚M NICIODATĂ‚ ÎNAPOI ! – UTA ARAD”, e comunicatul clubului UTA.
Comunicatul clubului arădean vine după ce digisport.ro, site-ul ce aparține televiziunii care produce meciurile din ligile 1 și 2, a publicat un articol în care spunea, citând surse din apropierea echipei arădene, că „UTA nu își face planuri pentru Liga 1, dovadă fiind înfrângerea surprinzătoare în fața codașei CS Balotești, scor 1-2, meci care a ridicat serioase semne de întrebare”. „UTA nu ar avea bani să reziste acolo și nu există nici infrastructură deocamdată”, susțin surse din apropierea clubului citate de DigiSport.
Prima manșă a barajului de promovare/menținere în Liga 1 dintre ACS Poli Timișoara, ocupanta locului 6 în play-out-ul Ligii 1, și UTA Bătrâna Doamnă, a 3-a clasată din Liga 2, se va disputa luni, pe 12 iunie, la Timișoara, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, de la ora 20:30. Partida retur se va disputa joi, 15 iunie, de la ora 17:30, la Șiria, pe stadionul „Otto Greffner”.