„Bătrâna Doamnă” are parte de o deplasare lungă în deschiderea anului fotbalistic. Brăila îi așteaptă pe arădeni cu o echipă puțin schimbată față de prima parte a sezonului în special pe faza ofensivă, dar și cu un teren moale ce anunță un meci de luptă.
Retras total din activitatea fotbalistică, Sorin Frunză ocupă funcția de director sportiv la Dacia Unirea. În opinia sa, formația vizitatoare are prima șansă în confruntarea de duminică dimineața și explică și de ce.
„UTA e favorită, atâta timp cât pleacă cu un obiectiv destul de clar, promovarea. Noi suntem la stadiul de căutări, dăm credit multor jucători tineri, în așa fel încât să vedem pe cine ne putem baza la anul. Atâta timp cât mai retrogradează o singură echipă și nu vom fi noi aceea, e normal să le dăm încredere copiilor, să pregătim viitorul. Dar, asta nu înseamnă că suntem victime sigure duminică. Dimpotrivă, avem șansa noastră pe care ne-o vom juca până la capăt, sperăm să ne apropiem victoria”, a spus fostul mijlocaș ofensiv.
Muscă (Juventus), Petean (plecat în Germania), Enciu (Lanusei Calcio), Mucuță (Sportul Chiscani, împrumut), Gîrlea (ASU Poli Timișoara), Misarăș (Viitorul Mihai Georgescu, împrumut terminat) sunt jucătorii care au plecat în această iarnă de la Brăila, în locul lor sosind doar portarul Popa și fundașul-închizător Moglan. „Într-adevăr, am pierdut puțin la capitolul efectiv și eficacitate, dar avem destui fotbaliști care pot oricând ieși în evidență, chiar dacă ei sunt tineri sau foarte tineri. De exemplu, ne punem speranțe și în Ciucureanu sau Puia, doi copii de la Centrul nostru de mare viitor”, a mai comentat Frunză.
Care ar fi punctele forte ale UTA-ei? „Sigur, cunosc și eu marea parte a jucătorilor lor, iar mulți dintre ei au calitate, însă jocul adversarului de duminică l-a studiat cu atenție antrenorul Alin Pânzaru. A văzut câteva dintre amicalele iernii ale arădene, sunt sigur că va găsi și puncte slabe la UTA și va încerca să le speculeze. Totodată, terenul pe care se va juca este destul de moale, valorile se pot nivela și din această cauză, prevăd în primul rând un meci de luptă”, mai crede „oficialul” brăilenilor.
Formația de pe Dunăre nu are nicio problemă de lot înainte de disputa din etapa a 22-a a Ligii a 2-a, ce se ve vedea pe micile ecrane, pe DigiSport 1 și DolceSport 1, peste două zile.
Sursa: Sport Arad