ASU Poli, ajunsă sursă de inspirație. „Un astfel de proiect e viabil și pentru Liga 1. De ce nu mai merg oamenii pe stadioane? Cluburile nu fac nimic pentru suporteri”

De la Timișoara a plecat și revoluția suporterilor. Acolo, fanii au renunțat să se plângă pentru că echipa de suflet s-a desființat și au decis să se implice direct. Au urmat promovări succesive pentru echipa finanțată de ei, din Liga a 5-a, în Liga a 2-a. Acum ASU Politehnica e pe locul 15 în liga secundă, cu un buget cam de cinci ori mai mic decât al altor echipe, dar fără datorii și probleme financiare, iar discursul bănățenilor e diferit față de ce se aude la alte cluburi.

Se vrea stabilitate și progres sănătos, nu rapid și riscant. „A fost o perioadă de acomodare pentru noi. Ne-am dat seama de nivelul fotbalului în care am ajuns. Acest sezon ne va pregăti pentru ceea ce urmează. Noi am cheltuit până acum, în acest sezon, 200.000 de euro, în condițiile în care alții au cheltuit 800.000 – 1 milion de euro. Sperăm să vorbim în viitor și de Liga 1, dar numai când vom fi pregătiți. Un proiect în care vezi doar țelul nu are cum să ducă decât la dispariția imediată a echipei”, spune, pentru Liga2.ro, Sebastian Novovic, președintele Asociației Suporterilor Timișoreni Drukeria, liderul suporterilor ASU Politehnica Timișoara.

Exemplul urmat și de alții

Exemplul bănățenilor i-a impulsionat și pe alți suporteri ale unor echipe de tradiție, dispărute din prim-planul fotbalist. La Cluj, Arad, Ploiești, Galați, Constanța, Pitești sau Sibiu fanii au decis să se implice financiar la redresarea echipelor. „Sunt mulți suporteri care ne-au urmat exemplul și ne bucură că le-am deschis ochii. Când muncești mult e imposibil să nu apară și rezultate. Sper ca în 5-10 ani, aceste echipe susținute de suporteri vor fi în Liga 1 și Liga a 2-a. Un astfel de proiect e viabil și în alte părți și e viabil și pentru Liga 1, atâta timp cât cei care sponsorizează fotbalul realizează că e o alternativă bună la ce se întâmplă astăzi”, este de părere Sebastian Novovic.

„Am încheiat un an sănătos, fără datorii, cu banii la zi”

E mulțumit că a încheiat un an în care echipa nu a acumulat datorii. Spune că acest lucru este cel mai important și nu rezultatele imediate. „Sunt meciuri care ne-au lăsat un gust amar, pe care le-am pierdut pe gafele noastre. Primul meci, cu Târgoviște, cel cu Brașov, sunt mai multe din care puteam luam mai multe puncte. La capitolul momente frumoase, mă bucur că am dus această parte a sezonului la sfârști, cu banii la zi, fără datorii. L-am dus corect, sănătos”, explică liderul ASU Poli Timișoara, echipă ce a ales să nu mai joace partidele de acasă pe „Dan Păltinișanu” și pe mai mica arenă Știința: „Ca imagine, în primul rând, un stadion de 33 de mii de locuri gol arăta urât. E mai acasă, pe Știința”.

„FRF ar trebui să discute despre problemele cluburilor, nu doar de fațadă”

Novovic crede că lumea s-a îndepărtat de stadioane în Liga 1, pentru că multe dintre echipele de tradiție au dispărut de acolo. „Ce te poate atrage la un Voluntari – Chiajna, de exemplu? Nu te atrage nici nivelul, cluburile nu fac nimic pentru suporteri, condițiile de pe stadioane le cunoaștem cu toții… E clar că e greu să atragi suporteri la un club fără tradiție. Și, din păcate, orașele unde există tradiție nu mai prea sunt în Liga 1. E și vina suporterilor că s-a ajuns aici. Și la noi, Poli nu avea cum să moară atâta timp cât există suporteri”, crede Novovic, care nu consideră greșit sistemul cu o singură serie în Liga a 2-a, ci îl vede ca pe o cale de a tria echipele, dar ar vrea mai mult ajutor și comunicare din partea FRF. „Această serie triază. Sunt echipe care n-au ce căuta aici. Aș vrea ca federația să discute mai mult cu cluburile și să nu fie doar discuții de fațadă. Să afle exact care sunt problemele cluburilor. De ce nu au grupe de copii, de ce copii se antrenează prin noroaie sau de ce nu au echipamente. Poate trebuia gândit un sistem în care să se încaseze mai mulți bani din drepturi TV și la Liga a 2-a. Noi încasăm vreo 15.000 de euro, iar ultima echipa din Liga 1 ia 1 milion de euro”, consideră Sebastian Novovic.

ASU Politehnica Timișoara a încheiat prima parte a campionatului Ligii 2 pe locul 15, cu 17 puncte acumulate în 19 meciuri desfășurate în 21 de etape. Gruparea bănățeană are cu patru puncte mai mult decât CS Balotești, echipă care se află pe ultimul loc retrogradabil, însă ilfovenii au un meci în minus disputat. În cele 19 meciuri disputate în acest prim sezon de Liga 2 din istoria sa, ASU Poli a înregistrat 4 victorii, 5 egaluri și 10 înfrângeri, iar golaverajul e unul negativ, 22-35.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Pe aceeași temă