I-a salvat cu UTA, dar i-a îngropat cu Clinceni! Gkakos a gafat decisiv cu Academica și ASU Poli își întrerupe seria de rezultate pozitive

Marius ANGHEL 20 Nov. 2016, 13:55 Campionat

ASU Politehnica și-a întrerupt seria rezultatelor pozitive în cel mai prost moment. Timișorenii au pierdut sâmbătă, pe Știința, cu Academica Clinceni (0-1), contra unui adversar care luptă la rândul său pentru evitarea retrogradării. Golul decisiv al ilfovenilor a fost marcat după o gafă a portarului Gkakos.

Cu moralul la maxim după remiza de la Arad din derby-ul Vestului, dar și după ce în ultimele patru meciuri nu a pierdut și ajunsese pe loc de menținere în Liga 2, ASU Poli nu își permitea niciun pas greșit cu Academica Clinceni, tocmai pe teren propriu și tocmai după ce aflase că CS Balotești pierduse acasă cu UTA și îi dădea posibilitatea să se distanțeze la șase puncte.

Pe „plaja” pe de Știința, după ce organizatorii au întins nisip pe gazon pentru ca terenul să nu devină mocirlos, elevii lui Sorin Brîndescu a pus repede controlul pe joc. Dan Constantinescu (9) a fost primul polist care ar fi putut deschide scorul, însă, surprins de minge, a lovit-o slab din 6 metri și Matache a prins. Ghinescu și Bădăuță au avut acțiuni bune în flancuri, iar cel din urmă chiar a crea emoții în defensiva oaspeților atunci când a pătruns pe dreapta, a centrat în fața porții, dar Matache (24) a reținut din plonjon din fața a doi adversari. Ghinescu (38) a scăpat și el singur cu portarul advers, a vrut să-l dribleze în stânga, însă a rămas fără minge, spre disperarea fanilor alb-violeți care au mai oftat o dată în final de repriză, atunci când mingea șutată de Birău (44) din 15 metri s-a dus în transversală. Și Teuț (45+1) putea înscrie fix înainte de intrarea la cabine, însă, din poziție ideală, după ce a trecut de doi adversari în marginea careului, a trimis dezamăgitor pe lângă poartă. De partea cealaltă, singura șansă mare de gol a ilfovenilor s-a consumat la dubla ocazie a lui Coman și Antohi (31), la primul mingea fiind respinsă în bară de Gkakos, iar apoi al doilea a trimis peste.

În partea secundă, jocul a fost îndreptat în mare parte tot către poarta lui Matache, iar Bădăuță (60) l-a pus primul la încercare, însă experimentatul goalkeeper a reținut lângă bara din stânga sa. Gkakos a fost sigur și el la șutul lui Ștefan de la 17 metri central, însă a comis-o grav apoi. Eroul din jocul cu UTA a scăpat în față o minge centrată din dreapta, Coman a reluat în el, portarul a respins apoi la Florin Ștefan, care a marcat stingher din stânga.

Alb-violeții s-au aruncat apoi în atac pentru cel puțin a egala, însă doar Dănăricu (73 și 74) i-a mai dat emoții în două rânduri lui Matache, mai întâi când mingea șutată de el a fost deviată milimetric pe lângă bară și apoi când portarul a reținut din plonjon la colțul lung.

Îmbrânceli între jucători după fluierul final

După fluierul final al arbitrului Marius Omuț, jucătorii celor două echipe s-au luat la îmbrânceli în fața băncilor de rezerve. Totul a pornit de la un conflict între Marius Coman și Cristian Gălan, iar clinciul a luat sfârșit după două minute, perioadă în care au intervenit și oamenii de ordine pentru a calma spiritele. În final, arbitrul a împărțit câte un cartonaș galben pentru Coman și Gălan.

VEZI o GALERIE FOTO a meciului de la Timișoara

Brîndescu: „Lui Gkakos nu putem să-i luăm gâtul”

Antrenorul Sorin Brîndescu nu și-a ascuns dezamăgirea față de înfrângerea cu Clinceni, un rezultat pe care nu și-l dorea având în vedere situația din clasament și șansa de a se distanța de Balotești.

„Sunt foarte supărat că am pierdut jocul de azi. Încă din vestiar, de la Arad, le-am atras atenția jucătorilor că urmează aceste două jocuri, care sunt decisive pentru noi și cu toate acestea nu am reușit să ne adunăm și să fim cu picioarele pe pământ și să câștigăm jocul de azi. Chiar îmi pare rău”, a declarat, citat de pressalert.ro, Brîndescu, care a comentat și nervozitatea jucătorilor săi, dar și gafa lui Gkakos: „Probabil ne-am lăsat și provocați, starea terenului care ducea la nereușite. Am ratat câteva ocazii mari. Nu am reușit să finalizăm și ocaziile se răzbună. Lui Gkakos nu putem să-i luăm gâtul. La Arad a scos un penalty, un jucător tânăr trebuie să aibă mai multă încredere, dar și concentrare. E păcat că se duce munca întregii echipe pe o greșeală. Dacă băteam azi și miercuri ieșeam din zona aceasta și puteam avea o iarnă liniștită”.

Ene: „Noi poate ne mulțumeam și cu un egal”

De partea cealaltă, John Ene, era extrem de fericit după ce a bifat a doua victorie consecută cu Clinceniul, iar echipa sa a urcat în clasament și s-a îndepărtat de pozițiile retrogradabile. „Mă bucur că am câștigat azi în ciuda unui meci extrem de dificil. Cunoșteam echipa din Timișoara, preocupată să joace fotbal, o echipă bună. A fost un teren rău, cu care nu suntem obișnuiți. Ei veneau după un egal la Arad și ținând cont de jocul de azi, sunt o echipă bună și cred că am luat trei puncte mari. Diferența a făcut-o valoarea unor jucători, experiența lor. Noi poate ne mulțumeam și cu un egal. Lupta penru evitarea retrogradării poate să nu se mai joace. Două echipe s-au retras și multe altele au probleme financiare. Noi suntem feriți de asemenea lucruri, noi aveam speranțe la promovare. Poate echipa gazdă e susținută cel mai frumos din Liga a 2-a, doar Rapidul anul trecut mai era așa, nu cred că vor avea probleme cu evitarea retrogradării”, a comentat, citat de pressalert.ro, și antrenorul Clinceniului.

După acest rezultat, ASU Poli rămâne cu 13 puncte, cu trei mai multe decât ultimele două echipe care ar retrograda, însă are și un meci în plus disputat. În intermediara de la mijlocul săptămânii viitoare, timișorenii urmează să joace tot pe teren propriu, cu CS Balotești, fix echipa care se află sub ei în clasament. În schimb, FC Clinceni acumulează 18 puncte și urcă pe locul 12 în Liga 2, iar miercuri urmează să stea, deoarece ar fi întâlnit Pâncota.

ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA – FC ACADEMICA CLINCENI 0-1
Florin Ștefan 68′

Gkakos – Motreanu, Bilia, Cr. Gălan (cpt.), Taub – Măd. Stancu – Teuț (Dănăricu 67′), Birău, D. Constantinescu (P. Niță 84′), Ghinescu (Șt. Blănaru 70′) – Bădăuță
Rezerve neutilizate: A. Constantinescu – Telescu, Todorov, Giuricici
Antrenor: Sorin Brîndescu

Matache (cpt.) – Vențer, M. Marin, Andr. Nițu, Perju – Ad. Udrea, C. Predescu – A. Gojnea (Fota 51′), Antohi (R. Crișan 82′), Fl. Ștefan – M. Coman (Lemnaru 85′)
Rezerve neutilizate: Crivăț – Pecilă, Dogaru
Antrenor: John Ene

Stadion: Știința (Timișoara); Spectatori: 700; Arbitru: Marius Omuț (Oradea); Asistenți: Ioan Daniel Ciocănea (Sibiu) și Marius Bălan (Dej).

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Emanuel Titus ILIESI (Druckeria)

Marius ANGHEL 20 Nov. 2016, 13:55 Campionat
Pe aceeași temă