Seria de invincibilitatea a singurei echipe din primele două ligi din România care nu pierduse până acum s-a oprit în acest weekend. Deplasarea din etapa a 13-a, la Brăila, a fost cu ghinion pentru FC Brașov, care a cedat cu 1-0 confruntarea cu Dacia Unirea. „Stegarii” obținuseră, în campionat, până la această înfrângere opt victorii și patru egaluri, și se mândreau cu această performanță, având în vedere că în vară abia s-au reunit și au început sezonul.
La Brăila, FC Brașov a pierdut după golul înscris în minutul 53 de Cosmin Neagu, cu o lovitură de cap din 6 metri a unei mingi centrare dintr-un corner de pe stânga de Petean. Pe final, „stegarii” au jucat în superioritate numerică, din minutul 77, atunci când Mucuță a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, însă nu au putut profita și să plece măcar cu un egal de la Brăila.
La finalul partidei cu Dacia Unirea, antrenorul Cornel Țălnar s-a aratat dezamăgit de rezultat. „Am sperat la un rezultat mai rezonabil, dar fotbalul ăsta este, greșeala costă și noi am pierdut astăzi trei puncte, pe greșeala noastă. Noi suntem pe locul 2, nu avem cum să pierdem contactul cu celelalte echipe. Am avut trei, patru puncte avans față de celelalte urmăritoare. Se poate spune că pierdem contactul cu Juventus, dar, sigur, mai sunt 26 – 27 de etape, fotbalul se joacă, mai sunt foarte multe puncte puse în joc și sigur că dacă nu ești concentrat la joc, să dai totul, nu obții ceea ce îți dorești. Practic e prima înfrângere cu 13 meciuri, probabil și numărul asta 13 este cu ghinion pentru noi, dar asta e viața, ăsta e fotbalul și mergem mai departe”, a spus Țălnar.
VEZI o GALERIE FOTO a meciului de la Brăila
E de precizat totuși și faptul că FC Brașov a mai pierdut un meci în acest sezon, în Cupa României, în turul 4, 5-1 la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi OSK.
După acest prim eșec din campionat, FC Brașov a fost egalată la puncte de Foresta Suceava (28) și depășită în clasament datorită golaverajului inferior. „Stegarii” sunt pe locul 3 în Liga 2 și s-au distanțat la șase puncte de liderul Juventus București.
Rezultate FC Brașov în acest sezon de Liga 2:
Etapa 1: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Brașov 2-3 (Istrati 9, 27, P. Iacob 85)
Etapa 2: FC Brașov – Juventus București 1-0 (Grigorie 37 – pen.)
Etapa 3: Olimpia Satu Mare – FC Brașov 1-1 (Sburlea 64 – pen.)
Etapa 4: FC Brașov – Dunărea Călărași 3-0 (L. Manole 62, 90+3, Sburlea 85)
Etapa 5: Unirea Tărlungeni – FC Brașov 0-0
Etapa 6: FC Brașov – UTA Bătrâna Doamnă 3-2 (Sburlea 4, Grigorie 90+1 – pen., Istrati 90+3)
Etapa 7: ASU Poli – FC Brașov 1-1 (Grigorie 58)
Etapa 8: FC Brașov – CS Balotești 4-2 (Sburlea 10, 22, Goge 20, I. Popa 59)
Etapa 9: ACS Berceni – FC Brașov 2-4 (P. Iacob 10, Ct. Stan 13, Goge 49, L. Manole 90+2)
Etapa 10: FC Brașov – Chindia Târgoviște 2-0 (Grigorie 59, L. Manole 90)
Etapa 11: CSM Râmnicu Vâlcea – FC Brașov 1-1 (Grigorie 7)
Etapa 12: FC Brașov – Foresta Suceava 2-1 (Grigorie 10 – pen., Istrati 43)
Etapa 13: Dacia Unirea Brăila – FC Brașov 1-0
Etapa 14: FC Brașov – Metalul Reșița, 29 octombrie
Foto: Sorin PANĂ‚ (Sportul Ilustrat)
și video: Pro Brăila