Accidentarea atacantului Sergiu Istrati la antrenamentul de joi i-a dat planurile peste cap lui Cornel Țălnar. Absența lui Istrati înseamnă și schimbarea sistemului de joc la FC Brașov. În startul sezonului, antrenorul a jucat în sistemul 4-1-4-1, dar în ultimele două meciuri din campionat, cele cu CS Balotești și ACS Berceni, Țălnar a mutat ofensiv cu doi atacanți pe teren, Sburlea și Istrati. Acum tehnicianul „galben-negrilor” va trece din nou la sistemul cu un singur atacant.
Țălnar se teme de o accidentare gravă
Atacantul Sergiu Istrati a suferit o accidentare la antrenamentul de joi dimineața și va rata cu siguranță meciul care va avea loc pe Stadionul Tineretului duminică, contra Chindiei Târgoviște. Istrati a suferit o întindere musculară în timpul jocului școală din această dimineață și va avea nevoie de câteva zile de repaus. „Avem unele probleme de lot pentru meciul cu Chindia. Sper din tot sufletul ca până duminică să mai recuperăm din jucători. Istrati va face un consult medical vineri, dar îmi este frică să nu fie ceva mai grav și să stea pe margine o perioadă mai lungă. Cum nu prea avem atacanți în lot, o să fie probleme”, a spus Cornel Țălnar.
Atenție la Cherchez
Antrenorul lui FC Brașov spune că va lua măsuri speciale pentru anihilarea golgheterului celor de la Chindia, Cristian Cherchez. „Avem în față un meci important cu o echipă care, la fel ca și noi, are pretenții în lupta pentru promovare. Chindia este o echipă omogenă, cu jucători care joacă împreună de trei ani. La Chindia sunt jucători care dacă nu sunt tratați serios și nu li se face marcajul așa cum trebuie, pot crea panică. Este normal să-i acordăm o atenție sporită lui Cherchez față de alți jucători. Sperăm să ne mobilizăm și să obținem un rezultat favorabil. Trebuie să ne facem jocul și să îi facem pe ei să alerge după noi. Un meci cu Chindia este la fel de important ca și unul cu Șoimii Pâncota, pentru că o victorie valorează la fel. Fiecare punct va conta foarte mult la finalul campionatului”, a spus antrenorul Cornel Țălnar.
„Să ne păstrăm cât mai mult invincibilitatea”
După ce șefii clubului au pus presiune pe echipă și au anunțat că vor un parcurs fără greșeală până la finalul turului, Țălnar speră ca FC Brașov să-și păstreze invincibilitatea.
„Atât șefii clubului,cât și noi ne dorim să terminăm turul de campionat fără înfrângere, important este să și putem. Suntem pe un drum bun, am obținut rezultate bune, suntem singura echipă neînvinsă din campionat și sper să ne păstrăm cât mai mult invincibilitatea”, a spus Țălnar.
Cei din conducere au achitat joi bonusurile pentru victoria de la Buftea, astfel că jucătorii au toate motivele să fie mulțumiți.
Codoban a început antrenamentele
În altă ordine de idei, mijlocașul Claudiu Codoban a început antrenamentele după o lună de la operația de colecistită acută. Codoban a început alergările ușoare, iar în cel mult trei săptămâni, Codoban va putea fi apt pentru meciurile oficiale. Și mijlocașul Florin Răsdan a început antrenamentele ușoare, iar de săptămăna viitoare va intra în programul normal de pregătire. Țălnar a primit și o veste bună la începutul acestei săptămâni. Fundașul dreapta Alexandru Vagner este refăcut și se pregătește normal cu echipa.
Au făcut poza de grup
Altfel, înaintea antrenamentului de joi dimineață, jucătorii și staff-ul echipei FC Brașov au fost protagoniștii unei ședințe foto la Stadionul Tineretului. Echipați în treningurile oferite de sponsorul tehnic Acerbis, în poza de grup pentru sezonul 2016/2017 apar toți cei 26 de jucători din lot, staff-ul tehnic format din antrenorii Cornel Țălnar, Mihai Stere, Andrei Șanta și Lucian Nicolau, dar și masorul Gheorghe Vișănescu.
Meciul FC Brașov – Chindia Târgoviște se va disputa duminică, de la ora 15:00. Prețul unui bilet este de 5 lei – intrare generală, 10 lei – sectoarele S și T, respectiv 50 de lei – Tribuna VIP.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)