Vâlcea o ține numai în egaluri! Oltenii lui Gane au luat un punct și din deplasarea de la Balotești

Marius ANGHEL 20 Aug. 2016, 18:22 Campionat
Vâlcea o ține numai în egaluri!** Oltenii lui Gane au luat un punct și din deplasarea de la Balotești

CSM Râmnicu Vâlcea merge din remiză în remiză în acest start de campionat al Ligii 2. După 2-2 la Arad cu UTA, 0-0 acasă cu ASU Poli, sâmbătă dimineață, echipa lui Ionel Gane a terminat la egalitate, scor 1-1, în deplasarea de la Balotești, cu echipa ilfoveană CS.

Oltenii au deschis repede scorul în meciul cu CS Balotești, încă din minutul 5, atunci când Bogdan Geantă l-a învins pe portarul Fulga după ce o fost servit ideal din flancul stâng. Trei minute mai târziu, CSM-ul putea să-și majoreze diferența, dar lovitura de cap a lui Pîrvulescu după centrarea lui Daniel Stana n-a rămas consemnată pe tabelă, deoarece arbitrul a dictat offside. Apoi, Bâtfoi (20) și Herea (35) i-au dat ceva emoții lui Muțiu, însă rezultatul a rămas neschimbat la intrarea la vestiare.

În partea a doua a jocului, ilfovenii au reușit destul de repede să egaleze. Nou-intratul Ionuț Sandu a centrat perfect din lovitură liberă, iar Bâtfoi l-a învins în cele din urmă pe Muțiu. Vâlcenii s-au aruncat pe final în atac sub îndemnul antrenorului Ionel Gane, dar singurul care a pus poarta în pericol a fost juniorul Radu Georgescu (89), care a șutat în transversală de la 22 de metri chiar înainte de final.

Așa s-a scris istoria acestui meci și cele două echipe rămân în partea a doua a clasamentului. Baloteștiul are 4 puncte și e pe locul 11, iar Vâlcea are 3 puncte și e pe locul 14. Etapa viitoare ilfovenii se deplasează la Suceava, în timp ce CSM-ul are un meci ușor acasă cu ACS Berceni.

CS BALOTEȘTI – CSM RÂMNICU VÂLCEA 1-1
Bâtfoi ’62 / Bg. Geantă ‘5

Fulga (cpt.) – L. Nicolae, Andr. Răuță (Fl. Niculae ’21), Marciuc, Flămânzeanu – N. Filip (I. Sandu ’58), Antoche, P. Ioniță (Păduraru ’68), Bakalli – Bâtfoi, Cl. Herea
Rezerve neutilizate: Iordan – R. Stănescu, C-tin Dedu, Val. Andrei
Antrenor: Cornel Nica

Muțiu – Samson, Ct. Pîrvulescu (cpt.), I. Neag, Dumitrașcu – Drăghici (R. Georgescu ’61), C. Cristea, D. Stana (Fl. Pîrvu ’81), Oct. Vasile – Bg. Geantă, Ceapă (M. Dina ’71) Rezerve neutilizate: Teodorescu – Cr. Munteanu, Bușu, Ov. Mihai
Antrenor: Ionel Gane

Stadion: Comunal (Balotești); Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Adrian Mărginean (Aiud) și Romică Bîrdeș (Pitești).

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: IlfovSport

Marius ANGHEL 20 Aug. 2016, 18:22 Campionat
Pe aceeași temă