După ce a omologat majoritatea rezultatelor din Faza a II-a a Cupei României, ediția naționată 2019/2020, Federația Română de Fotbal a făcut publice, astăzi, meciurile din următorul tur. Astfel, au fost stabilite cele 27 de partide ale Fazei a II-a a competiției, care vor avea loc pe 27 și 28 august, marțea, respectiv miercurea următoare, de la ora 17:30.
În această fază vor juca cele 30 de echipe calificate din turul antrerior și vor intra în competiție 13 echipe care au evoluat în ediția precedentă a Ligii 3, cât și 11 din Liga 2. Cele 27 de meciuri rezultate se vor disputa într-o singură manșă, eliminatorie. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se joacă încă două reprize de prelungiri, iar, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.
Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea excluderii și retrogradării lor în eșalonul imediat inferior din campionatul în care participă.
Rapid – Daco-Getica, derby-ul din această fază
Dintre cele 11 echipe din Liga 2 care vor intra în competiție din această fază, două se vor întâlni în meci direct. Rapid și Daco-Getica vor juca pe terenul giuleștenilor, adică în Regie.
Rapid și Daco-Getica s-au întâlnit și în ediția trecută a Cupei României, în turul 4, giuleștenii câștigând atunci, în noiembrie 2018, cu 2-1.
În rest toate formațiile din eșalonul secund vor evolua în deplasare, după cum urmează:
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – FK Csikszereda
Metalul Buzău / Avântul Zărnești – SCM Gloria Buzău*
Victoria Cumpăna – Farul Constanța
Rapid – Daco-Getica București
CSM Alexandria – Turris-Oltul Turnu Măgurele
U Craiova 1948 SA – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Flacăra Horezu – Pandurii Târgu Jiu
Inter Petrila – CSM Reșița
Voința Lupac – Ripensia Timișoara
Șoimii Lipova – UTA Arad
Steaua a picat cu CS Balotești
Câștigătoare a Cupei României faza pe București în sezonul trecut, după 3-0 în finală cu Carmen, Steaua București a luat startul în acest an în faza națională a competiției. Echipa antrenată de Daniel Oprița și de Iulian Miu a desfășurat până acum două tururi, trecând de CS Mihai Bravu (Giurgiu) cu 8-0 și de Mostiștea Ulmu (Călărași) cu 2-1. În faza a III-a va juca împotriva celor de la CS Balotești, echipă care va juca în Liga 3.
Adversarul Stelei din această fază a retrogradat din Liga 2 la finalul sezonului trecut și s-a întâlnit deja cu roș-albaștrii într-o partidă amicală în această vară. Disputat în Ghencea, jocul a fost câștigat de roș-albaștri cu 4-2 prin golurile marcate de Neagu, Niculae, Antohi și Băjenaru.
Meciurile Fazei a III-a a Cupei României:
Minaur Baia Mare – ACS Fotbal Comuna Recea
Foresta Suceava / Sănătatea Darabani – Bucovina Rădăuți*
Unirea Mircești – Aerostar Bacău
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – FK Csikszereda
CSM Focșani – SC Oțelul Galați
KSE Târgu Secuiesc – Olimpic Cetate Râșnov
Metalul Buzău / Avântul Zărnești – SCM Gloria Buzău*
CS Făurei – Dacia Unirea Brăila
Victoria Cumpăna – Farul Constanța
Flacăra Moreni – Progresul Spartac
Steaua Bucureștin – CS Balotești
SC Popești-Leordeni – CS Afumați
CS Tunari – Unirea Slobozia
Rapid – Daco-Getica București
CSM Alexandria – Turris-Oltul Turnu Măgurele
Vedița Colonești / Real Bradu – ACSO Filiași*
U Craiova 1948 SA – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Flacăra Horezu – Pandurii Târgu Jiu
Inter Petrila – CSM Reșița
Voința Lupac – Ripensia Timișoara
CSC Ghiroda și Giarmata Vii – ACS Poli Timișoara
Șoimii Lipova – UTA Arad
Crișul Chișineu-Criș – Gloria Lunca-Teuz Cermei
Măgura Cisnădie – Industria Galda
CSC Sânmartin – Luceafărul Oradea
Unirea Dej – Sănătatea Cluj
Unirea Ungheni – Avântul Reghin
* Cele trei meciuri unde FRF încă nu s-a propunțat cu siguranță în privința unuia dintre adversari se datorează faptului că se așteaptă verdictul oficial al Comisiei de Disciplină și Etică a FRF. Situația e însă destul de clară. În meciul Real Bradu – Vedița Colonești, partida nu s-a disputat, deoarece gazdele nu au avut viza medicală acordată de unitatea medico-sportivă competentă. În partida Sănătatea Darabani – Foresta Suceava, gazdele au informat Departamentul Competiții că nu se pot prezenta, deci și ele vor pierde la „masa verde”, în timp ce la jocul dintre Avântul Zărnești și Metalul Buzău, meciul a fost întrerupt în minutul 108, la scorul 5-6, după ce Metalul Buzău a primit un penalty, iar spiritele s-au încins pe teren, arbitrul punând capăt întâlnirii. Rezultatul final va fi stabilit de comisia FRF.
REZULTATELE înregistrate în FAZA I a Cupei României
REZULTATELE înregistrate în FAZA a II-a a Cupei României
În etapa națională a Cupei României, ediția 2019/2020, vor participa un total de 145 de echipe, calificate astfel: 14 echipe din campionatul Liga 1, 20 echipe din campionatul Liga 2, 69 echipe din campionatul Liga 3 și 42 echipe câștigătoare ale etapei de județ.
Programul etapei naționale este următorul:
Faza I: 31 iulie 2019
– participă 76 de echipe: 42 de echipe calificate din faza pe județ și 34 echipe din Liga 3. Se vor disputa 38 de meciuri.
Faza a II-a: 14 august 2019
– participă 60 de echipe: 38 de echipe calificate din faza I națională și 22 echipe din Liga 3. Se vor disputa 30 de meciuri.
Faza a III-a: 28 august 2019
– participă 54 de echipe: 30 de echipe calificate din faza a II-a națională, 13 echipe din Liga 3 și 11 echipe din Liga 2. Se vor disputa 27 meciuri.
Faza a IV-a: 10-12 septembrie 2019
– participă 36 de echipe: 27 echipe calificate din faza a III-a națională și 9 echipe din Liga 2. Se vor disputa 18 meciuri.
Șaisprezecimile de finală: 24 – 26 septembrie 2019
– participă 32 de echipe: 18 echipe calificate din faza a IV-a națională și 14 echipe din Liga 1. Se vor disputa 16 meciuri.
Optimile de finală: 29 – 31 octombrie 2019
– participă 16 echipe calificate din șaisprezecimile de finală. Se vor disputa 8 meciuri.
Sferturile de finală: 3 – 5 martie 2020
– participă 8 echipe calificate din optimile de finală. Se vor disputa 4 meciuri.
Semifinalele, manșa tur: 21 – 23 aprilie 2020
– participă 4 echipe calificate din sferturile de finală. Se vor disputa 2 meciuri.
Semifinalele, manșa retur: 12 – 14 mai 2020
– participă 4 echipe calificate din sferturile de finală. Se vor disputa 2 meciuri.
Finala: 23 mai 2020
– participă 2 echipe calificate din semifinale. Se va disputa un meci.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: FRF