După Iulian Popa, „Steagu” a mai bifat un transfer în această săptămână. Sabrin Sburlea este de astăzi jucătorul lui FC Brașov, după ce atacantul a semnat un contract valabil până în vara anului viitor.
„Mă bucur mult că am revenit la FC Brașov. În perioada precedentă când am evoluat aici am reușit să promovăm și sper să reușim aceleași evoluții și să reușim să revenim în Liga 1. «Steagu» e o echipă care merită să joace în prima ligă a fotbalului românesc și sper să reușim să o ducem acolo. Am găsit un colectiv frumos, pe unii băieți îi știam, am mai jucat cu Grigorie, Șerban, Poverlovici. Mă simt în regulă din punct de vedere fizic, iar dacă se vor rezolva problemele legate de acte și domnul Țălnar va apela la mine, voi fi pregătit să intru la joc”, a declarat fotbalistul de 27 de ani.
Crescut de Școala de Fotbal Gică Popescu, Sburlea a ajuns în 2006 la FC Brașov la recomandarea lui Ștefan Vasile. Considerat un atacant de mare viitor, Sburlea a confirmat așteptările la FC Brașov, iar în 2010 a fost transferat la Rapid. După doi ani în Giulești, Sburlea s-a transferat la FC Vaslui, iar sezonul trecut a jucat la Hansa Rostock, din liga a treia germană.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: FB FC Brașov Official