CSM Râmnicu Vâlcea a reușit luni să aducă în lot doi mijlocași centrali cu experiență, pe Daniel Stana și Călin Cristea, dar și un fundaș, pe Ionuț Neag.
Daniel Stana (33 ani) a fost la un pas de Vâlcea și în urmă cu un an și jumătate, a venit în Zăvoi la discuții, dar apoi a decis să plece la Ceahlăul. Acum, mijlocașul a semnat și cu siguranță va rămâne în lot, deși în această vară s-a pregătit cu Academica Clinceni. Stana a mai evoluat la Otopeni, Ceahlăul, Săgeata Năvodari și Petrolul Ploiești.
Călin Cristea (28 ani) a mai evoluat în cariera sa la Alba Iulia, Pandurii Târgu Jiu, Brașov și Racing Beirut (Liban). „Vâlcea este un club profesionist, ce promite, se tine de cuvânt, este un lucru important pentru Liga a II-a. Cred că vom face o treabă frumoasă împreună. În Liban a fost o experiență nouă, total diferită față de Europa. Gane a fost un factor decisiv pentru venirea mea aici, important e să joc, să îmi ajut echipa și la final să fim în obiectiv ” a declarat Călin Cristea.
Ionuț Neag s-a tot sucit în această vară între Vâlcea și Rapid, însă, până la urmă, desființarea echipei din Giulești l-a readus în Zăvoi. „Mă tenta mult Liga I, la Rapid erau șanse mari să joc, nu ca la altă echipă de prim eșalon, unde puteam să fac tușa. Am venit la Vâlcea, unde am fost dorit foarte mult, președintele Lucian Munteanu și antrenorul Jerry Gane au insistat mult” a explicat Ionuț Neag. Fundașul central speră să joace meci de meci la CSM. „Pentru mine, este important să joc, vin după un an negru, în care am jucat puțin, prima jumătate de sezon am stat că am fost la U Cluj și m-am judecat cu ei. Apoi am fost la Mediaș, dar după plecarea lui Leo Grozavu, antrenorul care m-a vrut acolo, situația s-a înrăutățit și nu am mai avut aceeași consecvență în evoluții”.
CSM Râmnicu Vâlcea a transferat în această vară 12 jucători: portarul Vlad Muțiu (Dinamo), fundașii Alexandru David (Petrolul), Sorin Bușu (Baia Mare), Cristi Munteanu (Viitorul), Ionuț Neag (Mediaș), mijlocașii Ștephan Drăghici (Ardealul Cluj), Adrian Cârstea (Podari), Florian Pârvu (Turnu Măgurele), Călin Cristea (Racing Beirut), Daniel Stana (Petrolul) și atacanții Mihai Dina (AEL Limassol) și Grigore Ceapă (Șirineasa). În zilele viitoare, conducerea clubului din Zăvoi va mai aduce încă un portar.
Articol scris de Adi Georgescu