După mai multe zile în care la Tărlungeni s-au tot așteptat investitori strategici din Italia și care nu au mai venit, șansele ca fotbalul să continue în micuța comună brașoveană sunt tot mai mici. Cum principala problemă a clubului este lipsa finanțării, președintele Iosif Kiss ia în calcul chiar varianta cedării locului.
„Unirea va continua, dar încă nu știm unde. Poate la Constanța, poate lângă București, sau în Bucovina, vom vedea…”, a spus, enigmatic, Kiss.
La finalul săptămânii trecute, Kiss a ținut o ședință cu cei câțiva jucători care s-au pregătit sub comanda lui Liviu Nicolae și le-a transmis că „dacă până miercuri nu se rezolvă negocierile cu investitorii italieni, nu vom putea continua”.
Antrenamentele echipei au fost de atunci sistate, iar jucătorii au așteptat în zadar o veste bună.
Și alte echipe precum Metalul Reșița, ACS Berceni sau Șoimii Pâncota, toate care au jucat sezonul trecut în campionatul Ligii 2 și care au depus cerere să participe și în noua ediție, își caută alte locații unde să evolueze începând din această vară.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)