La finalul săptămânii trecute, Pavel Piroș spunea cu subiect și predicat că, în cazul în care Șoimii Pâncota nu va mai finanțată de noile autorități locale, va muta clubul la Sebiș. Din câte se pare, președintele „alb-negrilor” conta pe un parteneriat cu Gheorghe Feieș, care acum doi-trei ani a fost deschis la o colaborare, însă lucrurile s-au mai schimbat între timp.
Însuși primarul reales al orașului Sebiș de pe malul Crișului Alb a ținut să clarifice această „speță”. „Îl respect pe Pavel Piroș pentru ceea ce a făcut în fotbal, dar nu se pune problema unui parteneriat în acest moment. Clubul Național Sebiș are o conducere, susținută de suporteri și numită de Consiliul Local, ce are o anumită linie de la care nu ne abatem. La Sebiș se pune accentul pe creșterea grupelor de copii și juniori și pe o formație tânără în Liga a 3-a. Deci, cel puțin deocamdată, nu avem planuri de Liga a 2-a. Preferăm să ne concentrăm investițiile pe cultură, învățământ și sănătate. În schimb, vreau să le urez mult succes celor de la Pâncota și în sezonul viitor de al eșalonului secund”, a ținut să precizeze Feieș.
Așadar, soarta grupării din Podgorie rămâne în continuare incertă. Jucătorii sunt în vacanță, majoritatea dintre ei nemaiavând contracte semnate cu „șoimii”.
Sursa: Sport Arad