Made by FRF! Programul Ligii 3 a fost schimbat din nou. Ultimele trei etape se desfășoară în decurs de o săptămână

Marius ANGHEL 19 May. 2016, 17:13 Liga 3
Made by FRF! Programul Ligii 3 a fost schimbat din nou.** Ultimele trei etape se desfășoară în decurs de o săptămână

Așa cum Liga2.ro a anunțat încă de marți, programul campionatului Ligii 3 a fost schimbat din nou de Federația Română de Fotbal. Sezonul actual al celui de-al treilea eșalon al fotbalului românesc nu se va încheia pe 4 iunie, ci pe 28 mai, așa cum fusese stabilit inițial.

După ce în Comitetul Executiv al FRF de luni, 16 mai, membrii acestuia n-au fost de acord cu decizia Comitetului de Urgență din 7 mai în care se hotărâse prelungirea sezonului Ligii 3 cu o săptămână în urma decesului lui Patrick Ekeng, federații au stabilit introducerea unei etape intermediare în data de 24-25 mai. Astfel, ultimele trei etape rămase de disputat în acest sezon se vor desfășura în decursul unei săptămâni (20-21 mai, 24-25 mai și 27-28 mai).

Iată decizia FRF:

„În conformitate cu dispozițiile art. 36 din Statutul Federației Române de Fotbal, Comitetul de Urgență compus din Răzvan Burleanu, Președinte FRF, Gino Iorgulescu, Prim-vicepreședinte FRF, Octavian Goga, Vicepreședinte FRF, hotărăște:

– Aprobă solicitarea cluburilor participante în competiția Campionatul Național Liga a 3-a și dispune ca ultima etapă din cadrul campionatului național Liga a 3-a să se desfășoare în data de 28 mai, astfel cum fusese inițial programată. Astfel programul competițional al Ligii a 3-a urmând a fi modificat prin desfășurarea unei etape intermediare în datele de 24 și 25 mai 2016″.

Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Marius ANGHEL 19 May. 2016, 17:13 Liga 3
Pe aceeași temă