În primul meci al etapei a 7-a din play-out-ul ligii secunde, Unirea Tărlungeni a câștigat, miercuri dimineață, meciul cu Olimpia Satu Mare, scor 2-0, prin golurile marcate de Forika (43) și Minciună (90 – penalti).
Prima repriză a fost dominată autoritar de brașoveni, care au ratat câteva ocazii de gol prin atacantul Ioan Șerban (3) și Sorin Marin (2). Elevii lui Dan Bona au intrat în avantaj la cabine, după o lovitură liberă de la 25 metri lateral stânga, executată de Minciună, Potecu a reluat cu capul, Șuta a respins în față, iar Forika a îndeplinit o simplă formalitate.
În partea secundă, oaspeții au ieșit la joc, au avut câteva ocazii mari prin Mărkuș, Brata, Villand și Buhăescu la poarta lui Burlui, un tânăr portar care a avut câteva parade de excepție. Pe final, Petra și Șerban au ratat desprinderea, dar brașovenii au tranșat jocul în minutul 90, atunci când Minciună a transformat un penalti obținut tot de el, după un fault clar al portarului Șuta.
În prelungirile partidei, abia intrat pe teren, Cosmin Ivan a fost eliminat, pentru un gest nesportiv la adresa arbitrului.
„Am făcut o primă repriză excelentă. În partea secundă ne-am retras, asta și pentru că jucătorii au acuzat oboseala acumulată în ultimele meciuri, iar noi avem un lot numeric redus. Burlui a făcut un meci bun, a avut trei intervenții foarte bune la scorul de 1-0, astfel că ne-a ajutat să câștigăm. Este o victorie meritată și chiar le-am spus jucătorilor că o să le pară rău că se termină campionatul pentru că în ultimele meciuri am jucat bine. La Pâncota, dacă am fi avut un arbitraj corect câștigam. Asta este, ne vom lupta până la capăt, iar sâmbătă urmează meciul cu Reșița, pe care vrem să-l câștigăm”, a declarat antrenorul Dan Bona.
Unirea Tărlungeni rămâne pe locul 5 în play-out cu 17 puncte, dar la distanță mare de „U” Cluj, echipă aflată pe locul 4 cu 24 de puncte, dar și cu un meci mai puțin disputat.
UNIREA TĂ‚RLUNGENI 2
OLIMPIA SATU MARE 0
Forika ”43, Minciună ”90 – pen.
Burlui – Vlăsceanu, Forika, Potecu, Seb. Bucur (Cocan ”73) – Mir. Popescu – M. Burlacu, Minciună, Petra (C. Ivan ”90+2), S. Marin (cpt.) – I. Șerban
Rezerve neutilizate: Andr. Bucur – Podlesnîi, G. Monea
Antrenor: Dan Bona
Eliminat: C. Ivan ”90+3 (roșu direct)
Șuta – Ciul, I. Tătaru (Ianc ”46), Onicaș, D. Munteanu (cpt.) – R. Rus, Villand, Heil, Kanalos (Bîgiu ”60) – Buhăescu, Mărkuș (Brata ”70)
Rezerve neutilizate: Cherecheș – Fl. Mureșan, D. Lukacs, Faur
Antrenor: Mircea Bolba
Stadion: Unirea (Tărlungeni); Spectatori: 100; Arbitru: Claudiu Cornel Marcu 3 (Constanța); Asistenți: Joszef Peter 3 (Sfântu Gheorghe) și George Marian Fridl 3 (Comănești); Jucătorul meciului: Andrei Burlui 3.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)