Venus Independența și Victoria Chirnogi sunt singurele formații care au rămas în lupta pentru câștigarea Ligii a 4-a Călărași. Principala candidată, Venus, echipă pregătită de Ilie Zeciu are un avantaj fragil față de Victoria Chirnogi, iar acest lucru „încinge” și mai mult lupta pentru acest final de sezon.
Dan Mircea, președintele echipei Victoria Chirnogi, cea care deține trofeul Cupa României faza județeană, e încrezător că jucătorii săi pot duce până la final lupta pentru câștigarea campionatului, având în vedere că până acum, în returul acestui sezon, a recuperat șapte puncte față de principala contracandidată, Venus. „Am făcut anumite achiziții destul de bune în pauza de iarnă și acest lucru ne-a ajutat foarte mult. Venus a pierdut mai multe puncte, iar noi am reușit să ne apropiem de ei. Ne-am trezit cam târziu, dar mai sunt etape de jucat și au puțin avans față de noi. Jocul lor, din câte am observat eu, cam scârțâie și acesta este un avantaj pentru noi”, a spus Dan Mircea pentru Editia.ro.
Președintele echipei din Chirnogi a mai adăugat faptul că principalii susținători ai echipei Victoria își doresc o participare în Liga a 3-a. Edilul din Chirnogi, Irinel Roman, și-a dat acceptul pentru o eventuală promovare, iar sponsorul principal al echipei, firma Agro Chirnogi, poate susține financiar trupa lui Adrian Cristea în Liga a 3-a. „Am discutat cu domnul primar și ne-a asigurat de tot sprijinul. Avem și un sponsor puternic pe care ne putem baza. Totul ține de jucători, de noi, pentru a putea promova”, a mai spus Dan Mircea.
Cu cine mai joacă Venus până la final?
Victoria Lehliu (în deplasare)
Steaua Radovanu (acasă)
Dunărea Grădiștea (d)
Dunărea Ciocănești (a)
Conpet Ștefan Cel Mare (d)
Unirea Dragalina (a)
Victoria Dragoș Vodă (d).
Cu cine mai joacă Victoria până la final?
Progresul Fundulea (d)
Victoria Dragoș Vodă (a)
Spicul Roseți (d)
AS Belciugatele (a)
Victoria Lehliu (d)
Agricola Borcea (a)
Steaua Radovanu (d)
Rezultate etapa a 23-a:
Rapid Ulmeni – Progresul Fundulea 1-2
Venus Independența – Spicul Roseți 6-2
Unirea Mânăstirea – Victoria Lehliu 4-1
Viitorul Curcani – Steaua Radovanu 1-0
Agricola Borcea – Dunărea Grădiștea 5-2
A.S. Belciugatele – Dunărea Ciocănești 0-3
Victoria Dragoș Vodă – Conpet Ștefan Cel Mare 7-0
Unirea Dragalina – Victoria Chirnogi 1-7
Etapa 24, sâmbătă, 23 aprilie:
Progresul Fundulea – Victoria Chirnogi
Spicul Roseți – Rapid Ulmeni
Victoria Lehliu – Venus Independența
Steaua Radovanu – Unirea Mânăstirea
Dunărea Grădiștea – Viitorul Curcani
Dunărea Ciocănești – Agricola Borcea
Conpet Ștefan Cel Mare – A.S. Belciugatele
Unirea Dragalina – Victoria Dragoș Vodă
Primele 3 clasate în Liga a 4-a Călărași:
1. Venus Independența 60p
2. Victoria Chirnogi 58p
3. Agricola Borcea 50p
Articol și foto de Cătălin NIȚU (Ediția.ro)