Cum la finalul acestei săptămâni Universitatea Cluj nu are meci în campionat, urmând a câștiga la „masa verde” întâlnirea cu FC Bihor, antrenorul echipei care încă mai are șanse la accederea în play-off-ul Seriei a II-a a programat pentru joi un amical contra juniorilor under 17 ai clubului. Seniorii au înscris pe bandă rulantă, de scor nemainteresând pe nimeni.
În testul școală cu juniorii pregătiți de Vasile Macea, în echipa lui Mihai Teja s-a regăsit în a doua repriză și atacantul Valentin Lemnaru (31 ani), scrie Știri de Sport. Jucătorul care în iarnă s-a pregătit cu „U” Cluj, însă a preferat să plece la East Riffa, o echipă din Bahrein, acum a decis să revină în țară, deoarece nu a fost plătit, dar, deocamdată, nu și-a rezilat contractul și nu poate semna cu altcineva.
Sâmbătă dimineață, „U” Cluj are programat un nou amical, cu Viitorul Domnești, echipă din Seria a II-a a Ligii 3, care la rândul ei stă în campionat.
Altfel, Universitatea Cluj încă are șase să ajungă în play-off, însă depind de rezultatele rundei a 26-a. Clujenii stau la mâna echipelor FC Brașov, CSM Râmnicu Vâlcea și CS Mioveni pentru a se clasa între primele șase locuri ale Seriei a II-a. Vâlcea trebuie să piardă la Baia Mare, iar argeșenii și brașovenii să obțină cel mult un egal în confruntările cu Metalul Reșița, respectiv Șoimii Pâncota. Doar două echipe din cele trei trebuie să se încurce pentru ca „U” Cluj să prindă loc în play-off.