Cum, necum, în ciuda tuturor problemelor, „stegarii” sunt la pas de play-off. Sâmbătă este programată ultima etapă a sezonului regulat, iar FC Brașov își poate asigura calificarea în această fază a campionatului cu o victorie în fața celor de la Șoimii Pâncota. În acest moment, FC Brașov este un club lăsat de izbeliște pentru că doar jucătorii, antrenorii și câteva sute de suporteri mai țin în viață echipa.
„Avem nevoie de sprijin de orice natură”
Încă de săptămâna trecută, antrenorul Adrian Szabo trăgea un semnal de alarmă în ceea ce privește situația dramatică prin care trece clubul. „Avem nevoie de sprijin de orice natură, ne dorim să se vadă o unitate din partea tuturor brașovenilor. Cred că lumea știe că suntem într-o situație grea, dar nu înțelege cât de grea este pentru noi. Este foarte greu”, spunea Szabo. De atunci nimeni nu a mișcat un deget pentru echipă.
„Jucătorii și-au făcut datoria, este timpul să-i ajutăm și noi”
Faptul că jucătorii nu au dezarmat și continuă lupta nu a rămas fără ecou în rândul suporterilor. Fanii brașoveni s-au mobilizat pe rețelele de socializare unde și-au manifestat intenția ca la meciul cu Șoimii Pâncota să strângă bani pentru fotbaliști! „Fiecare suporter care dorește poate dona o sumă de bani pentru echipa noastră de suflet. Jucătorii și-au făcut datoria în aceste condiții grele, este timpul să-i ajutăm și noi. Haideți la meciul cu Șoimii Pâncota, băieții au nevoie de noi”, este mesajul fanilor.
„Batem Șoimii și vom juca în play-off”
Este un gest simbolic, pentru că este greu de crezut că se poate strânge o sumă considerabilă, însă jucătorii promit că vor câștiga meciul cu Pâncota. „Am auzit de gestul suporterilor. Este de apreciat. Știm că fanii sunt alături de noi în această perioadă dificilă. Deviza noastră «jucăm pentru noi, jucăm pentru fani, jucăm pentru club» rămâne valabilă. Batem Șoimii și vom juca în play-off. Vrem să ajungem în play-off și sperăm ca cineva să-și îndrepte atenția și către noi”, au spus fotbaliștii brașoveni.
Sunt bani doar pentru organizarea meciurilor
În acest moment, FC Brașov dispune doar de bani pentru organizarea meciurilor. De plata salariilor, în acest moment, nici vorbă. „Gestul suporterilor este de apreciat pentru că se știe situația clubului. În acest moment dispunem de bani doar pentru organizarea meciurilor și facem eforturi să terminăm campionatul cu fruntea sus. Joi se vor pune în vânzare biletele la magazinul oficial al clubului și sperăm cu toții ca la meciul cu Șoimii Pâncota, brașovenii să vină în număr cât mai mare la stadion”, a declarat Gheorghe Popa, președintele interimar al CA al FC Brașov.
Sâmbătă, FC Brașov va primi, în cadrul etapei a 26-a a Ligii 2, ultima a returului, vizita echipei Șoimii Pâncota, care de luni are un nou antrenor principal, în persoana lui Zsolt Muzsnay, după ce Ionuț Popa a decis să plece în urma înfrângerii din weekendul trecut cu UTA.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: Ciprian PETCUȚ