Olimpia a câștigat cel de-al cincilea amical desfășurat în acest an. Sătmărenii s-au deplasat, miercuri după-amiază, la Sânmartin, acolo unde au trecut cu 2-1 de a doua clasată din Seria a V-a a Ligii 3, Luceafărul Oradea.
Desfășurat pe vânt și ploaie, amicalul dintre Luceafărul și Olimpia a avut două reprize distincte. În prima, orădenii au dominat, și-au creat ocazii de a marca, însă au făcut-o doar o dată. Mai întâi, noua achiziție Arnăutu (12) a trimis cu capul peste o minge centrată de Drăgan, iar mai apoi Cristian Cigan (15) prevestea un joc greu pentru sătmăreni. Mijlocașul a deschis scorul cu un șut pe jos de la 18 metri, fază la care portarul Băican a scăpat mingea printre picioare. Sorian (30), cu un șut cu efect pe lângă vinclu (30), și Roșu, șut din 12 metri scos cu piciorul de Băican (33), au avut și ei prilejul să majoreze rezultatul de pe tabelă, însă avantajul cu care s-a intrat la cabine a fost minim.
La reluare, prestația din teren a echipelor a fost cu totul alta. De această dată, Olimpia a preluat inițiativa și a reușit destul de repede să revină în joc. Cosmin Iuhas (55) a egalat dintr-un penalty obținut de Bura, iar Sebastian Ianc (66) a finalizat din 8 metri și i-a adus pe sătmăreni în avantaj la capătul unei acțiuni cursive purtate de Rus. Jucătorii lui Tiberiu Csik au mai avut două șuturi periculoase din afara careului, dar portarul Pap a reținut fără probleme. Și „luceferii” ar fi putut puncta în ultimele minute, însă șutul lui Mihuța din 10 metri a fost parat de Băican.
Luceafărul Oradea – Olimpia Satu Mare 1-2 (1-0)
Cr. Cigan 15 / Iuhas 55 – penalty, S. Ianc 66
Luceafărul: Goia (E. Pap 46) – Fl. Drăgan, Nogo (Bactăr 65), Hlinca, Al. Radu – Feher, Sorian, Balla (Țegle 46) – C. Roșu (Balea 68), Arnăutu (P. Mihuța 78), Cr. Cigan. Antrenor: Dan Dobai.
Olimpia: Băican – D. Muntean, Mureșan, Heil, Iuhas – Bura, Onicaș, D. Lukacs, Sălăgeanu – Mărkuș, Buhăescu. Au mai jucat: Șuta – Ciul, Takacs, R. Rus, Kanalas, S. Ianc, Brata și Bîgiu. Antrenor: Tiberiu Csik.
Următorul amical al Olimpiei va avea loc sâmbătă, la Kisvarda, în Ungaria, acolo unde echipa sătmăreană va mai rămâne să se pregătească timp de patru-cinci zile. De partea cealaltă, Luceafărul va juca pe 17 februarie cu Șoimii Pâncota.