Gache, impresionat de juniorii U19 ai Farului. „Avem și noi, în grădina noastră, jucători care merită întreaga atenție”

Marius ANGHEL 01 Feb. 2016, 11:14 Pregătiri, amicale

Terenul sintetic din complexul sportiv al Farului a găzduit, sâmbătă, meciul FC Farul – FC Farul Under-19, tinerii adversari ai echipei mari ocupând locul trei în Liga Elitelor, după FC Viitorul și Dinamo. „Marinarii” s-au impus cu 4-2, dar Constantin Gache a remarcat, încă o dată, mai mulți dintre juniori. La FC Farul au evoluat și câțiva jucători noi.

Echipa mare a început meciul în alcătuirea: I. Dinu – Harle, Fl. Pătrașcu, D. Bratu, Dinică – Băjan, Ad. Ionescu, Vezan, Tigoianu – C. Neagu, Ad. Pătulea.

Dinică este un fotbalist născut în 1996, pe care Steaua l-a împrumutat până acum la mai multe echipe de ligă inferioară. Tehnicienii Farului nu au fost impresionați însă de el, astfel că a fost înlocuit încă din minutul 30, cu Lucian Murgoci (23 de ani), un fundaș stânga ce vine de la Oțelul Galați, echipă pentru care a jucat și în Liga 1.

Harle (un fundaș dreapta născut în 1997) vine de la CS Grupul Școlar „Sf. Pantelimon” și a fost testat timp de două săptămâni, însă atât el, cât și Dinică au fost anunțați după meci că nu rămân în continuare. Scorul primei reprize a fost 1-1. Juniorii au deschis scorul încă din minutul 1, prin Adelin Cristea, iar Vezan a egalat în minutul 20, după ce a executat rapid o lovitură liberă.

Cosmin Neagu, două goluri și două bare

În partea secundă, Farul a avut echipa: Mihalcea – Băjan, Fl. Pătrașcu, Țăranu, Murgoci – C. Neagu, Ad. Ionescu (61 Suciu), Vezan (66 Al. Matei), G. Pungă – Tigoianu, Ad. Pătulea.

Mihalcea (născut în 1996) este un portar de la FC Academica Clinceni, iar Georgel Pungă (21 de ani, mijlocaș stânga), fost internațional de juniori, a evoluat până acum la echipe precum SC Bacău, CF Brăila, Oțelul Galați sau satelitul Oțelului.

În partea secundă, s-a mai marcat de patru ori, partida încheindu-se cu scorul de 4-2 pentru FC Farul. „Marinarii” au mai punctat prin C. Neagu (49, 52) și Pătulea (74), iar golul tinerilor a fost un autogol al lui Băjan, din minutul 70. Pe lângă cele două reușite, Cosmin Neagu a trimis și de două ori balonul în bară.

La FC Farul nu au jucat S. Chițu, Milea, Corcoveanu (au fost menajați, din pricina unor probleme medicale), Fl. Popa și Cristocea (învoiți). Partida a fost arbitrată de Marian Simion, asistat de Marian Carson și Gabriel Bodnar (toți, din Constanța).

VEZI o GALERIE FOTO de la meciul amical

Chemați la pregătirile primei echipe

FC Farul U-19 (antrenor, Ionel Melenco) a avut următorul „11″: A. Lazăr – Ciocan, Abibula, Moșoiu, L. Gheorghe – Vlăescu, D. Gheorghe, Zugravu – A. Cristea, D. Lazăr, Moldoveanu. Au mai jucat Airinei, Loloț, O. Ismail, Șlincu, Petrache și Benghea.

„A fost un meci în care am vrut să-i conving și pe alții (eu fiind convins) că și noi, în Constanța, avem jucători tineri care merită băgați în seamă. Și nu numai atât, ci și mai mult. În această perioadă, la Farul vin tot felul de jucători, că a jucat la Steaua sau nu știu unde, că a fost pe la Clinceni… Vin din altă parte, în loc să ne uităm în grădina proprie, care este destul de bună. De când am venit la echipă, nu prea am avut timp să-mi îndrept privirile spre juniorii proprii, întrucât rezultatele erau cele care ne forțau să ne grăbim, dar acum e momentul în care putem să vedem ce avem în curte. Avem și noi, în grădina noastră, jucători care merită întreaga atenție. Mi-au plăcut foarte mult Vlăescu, Zugravu, Adelin Cristea sau Airinei. Este și Benghea. Și sunt convins că se vor mai evidenția și alții”, a declarat Constantin Gache, antrenorul principal al FC Farul.

De altfel, după amicalul de sâmbătă, A. Cristea, Vlăescu, Zugravu, Airinei și Benghea au fost chemați, de astăzi, la pregătirile primei echipe.   

Mihai Guliu: „Mai avem în vedere unele transferuri”

Managerul sportiv al FC Farul, Mihai Guliu, a spus despre meci: „Un antrenament foarte util. Ne prind bine aceste partide, în condițiile în care, deocamdată, nu putem intra pe teren normal. Când joci cu echipele de juniori e foarte greu, ei vor să-și arate valoarea, sunt ambițioși, iar pe un teren sintetic, unde suprafața este iute, e și mai greu. Mai avem în vedere unele transferuri. Mai sunt jucători care vor să vină la Farul și cu care suntem în discuții. A sosit și Cosmin Neagu, un jucător foarte bun, dar și George Pungă. Așa cum am promis, i-am adus și pe Vezan, Popa și Tigoianu. Am discutat și despre un cantonament centralizat. O variantă ar fi Antalya, dar încă nu am stabilit”.

Sursa: Ziua de Constanța

Marius ANGHEL 01 Feb. 2016, 11:14 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă