În primul amical al iernii, CSM Râmnicu Vâlcea s-a impus cu 4-0 (2-0) în testul susținut pe terenul sintetic din Zăvoi, contra liderului din Liga a IV-a Sibiu, FC Hermannstadt.
În ciuda scorului final, echipa oaspete antrenată de Jean Gavrilă a lăsat o impresie pozitivă, fiind, fără îndoială, o candidată certă la promovarea în Liga a III-a. Două din cele patru goluri primite de sibieni au fost din lovitură liberă.
La scorul de 0-0, arbitrul Adrian Comănescu l-a eliminat pe mijlocașul CSM-ului, Andrei Neagoe, pentru lovitură fără balon asupra adversarului, faultul fiind reclamat chiar de antrenorul vâlcenilor, Alexandru Pelici. Neagoe a fost imediat înlocuit, apoi a reintrat pe final și a și marcat.
Vâlcea a deschis scorul după un corner, fundașul central Cătălin Pârvulescu îndeplinind o formalitate, cu poarta goala. Lucian Iordache a majorat diferența, transformând o lovitură liberă de la 18 metri, fază după care Jean Gavrilă a schimbat imediat portarul.
Juniorul Cosmin Piscanu a reușit cel mai frumos gol al meciului, un șut la vinclu, de la 20 de metri. Scorul final, 4-0 a fost reușit chiar de Andrei Neagoe, care a marcat și el dintr-o lovitură liberă de la marginea careului.
CSM mai are două zile de cantonament.
„A fost un prim joc, după o perioadă de cantonament, nu putem face o analiză asupra jocului în momentul de față. Cel mai important este faptul că nu s-a accidentat nimeni. Este o perioadă de acumulări fizice, apoi ne vom axa pe partea tehnico- tactică, să corectăm ce avem de corectat până la meciurile oficiale. Am un respect deosebit față de nea Jean Gavrilă, am lucrat cu dânsul când am promovat cu Voința, este o bucurie foarte mare că au venit să joace cu noi” a spus Alexandru Pelici.
Tehnicianul vâlcenilor nu exclude însă întărirea lotului în zilele următoare. „De jucători buni este nevoie, de ce nu, dacă apare o posibilitate, mai pot apărea noutaăți. În funcție de ceea ce va apare, putem aduce un jucător care să aducă un plus echipei, indiferent de postul său. Obiectivul nostru pentru acest moment este intrarea în play-off”, a mai declarat Pelici.
CSM Râmnicu Vâlcea: Fildan – Samson, Pârvulescu, Cucui, A. Marin – Cl. Ștefan, Iordache – Firțulescu, Neagoe, Vasile – Voinea. Au mai jucat D. Geantă, C. Stoica, Dumitrașcu, I. Stoica, Bratu, Georgescu, Chiripuș, Dâlbea, Al. Ionescu, I. Marian, Ludușan, Fl. Costea, Petrescu.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: FB Hermannstadt