După ce și-au încheiat evoluția în prima parte a campionatului Ligii 2, jucătorii de la FC Bihor au primit liber de la antrenorul Dan Mănăilă încă de la sfârșitul săptămânii trecute, după meciul cu FCM Baia Mare, scor 0-6. Ei totuși s-au reunit din nou, sâmbătă, la Stadionul „Iuliu Bodola”, pentru o acțiune pe care au organizat-o suporterii din vechea galerie, „Rebelii orădeni”.
Astfel, aceștia au disputat un meci pe terenul II al stadionului, de două reprize a câte 30 de minute, în care echipa clubului FC Bihor a întâlnit o reprezentativă a suporterilor. De fapt, doar în prima repriză s-a petrecut acest fapt, pentru că în partea a doua, jucătorii celor două formații s-au amestecat. A rezultat un joc frumos, un spectacol agreabil, cu câteva reușite, una chiar de generic a fundașului Chira, reprofilat pentru acest joc ca atacant, dar și cu o prestație bună din partea suporterilor.
Pentru a nu se supăra nimeni, scorul la final a fost 4-4, cei drept, după ce antrenorul Dan Mănăilă, care a arbitrat disputa a anulat câteva reușite ale fotbaliștilor de la FC Bihor, pe motiv de ofsaid.
La finalul disputei, toți jucătorii, împreună cu suporterii și cu cei prezenți la acest joc s-au fotografiat, afișând un banner, cu un mesaj în limba engleză, pe care scria „Ajutați-ne să visăm – Legenda nu moare”. Aceasta apropo de situația foarte dramatică a clubului orădean de fotbal, care se află într-o incertitudine totală, iar mesajul în engleză se dorește a demonstra că ceea ce se întâmplă la un asemenea club, cu o istorie bogată, este un semnal de alarmă chiar pentru fotbalul internațional, nu numai pentru cel românesc.
Apoi, în partea a doua a acțiunii, suporterii și jucătorii au trecut la protocol, organizatorii, cei din fosta galerie „Rebelii orădeni”, pregătind bograci, împreună aceștia servind din ceea ce se dorește a nu fi ultima masă la FC Bihor.
„Este păcat că s-a ajuns aici. Sperăm acum, în ultimul ceas, să-și dea seama și domnii de la Consiliul Județean, și domnul primar, chiar dacă sunt unele probleme, pe care le știm cu toții, să încerce să-i ajute. Noi cu ce am putut, i-am ajutat, am strâns mână de la mână și am reușit să facem cât de cât, zic eu un bine”, a declarat Nicu Gheorghiță, cel care a fost liderul galeriei „Rebelii orădeni” și care a avut inițiativa organizării acestei acțiuni.
„Le mulțumim acestor suporteri, care au încercat să ne aducă un dram de bucurie în suflet, un dram de zâmbet. Au reușit și pentru acest gest, doar cuvinte și gânduri de mulțumire pentru ei”, a precizat și antrenorul Dan Mănăilă.
„Vreau să le mulțumesc celor care au fost prezenți astăzi la stadion și pentru gestul pe care l-au făcut. Sincer, ne-am bucurat fiecare dintre noi, ne-au adus un zâmbet pe buze, ca să zic așa tuturor. Eu sper să nu moară legenda FC Bihor și să continue acest club, pentru că este cel mai vechi din România. Eu sper să nu moară totuși”, a conchis și căpitanul formației FC Bihor, Cristian Andor.
Text și foto: FC Bihor