CSM Râmnicu Vâlcea – UTA Bătrâna Doamnă 0-0. Cele două echipe remizează și nu-i pot lua fața liderului FCM Baia Mare. Miron i-a parat un penalty lui Staicu

Marius ANGHEL 06 Dec. 2015, 10:23 Campionat

Astăzi, de la ora 11:00, la Râmnicu Vâlcea, are loc ultimul meci din acest an în campionatului Ligii 2. CSM primește vizita echipei UTA Bătrâna Doamnă într-un meci de totul sau nimic. Victoria le poate readuce pe gazde pe primul loc al Seriei a II-a, cu un avans de două puncte, acolo unde vor rămâne până la primăvară, în timp ce arădenii pot egala actualul lider, FCM Baia Mare, însă e greu să-l depășească la golaveraj. UTA are nevoie de un succes la șase goluri pentru a termina prima parte a sezonul pe prima poziție, o victorie deloc imposibilă având în vedere ce scoruri s-au înregistrat în ultima vreme în eșalonul secund. Cu un egal, CSM va egala liderul, însă nici ea nu are golaverajul necesar pentru a-l devansa.

Indiferent de rezultatul înregistrat astăzi la Râmnicu Vâlcea, e de admirat cum de toate cele trei nou-promovate din Liga 3 vor termina prima parte a acestui sezon de Liga 2 pe primele patru locuri în Seria a II-a. Baia Mare, UTA și Chindia sunt peste FC Brașov, Gaz Metan sau „U” Cluj, cluburi venite din Liga 1. Ultimele două au terminat chiar pe locuri de play-out.

Meciul de pe stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea va fi arbitrat de centralul Sebastian Colțescu (Craiova) și de asistenții Dragoș Mihai Iliescu (Craiova) și Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin).

VEZI toate REZULTATELE înregistrate în etapa a 18-a, ultima din 2015

COMENTARIUL LIVE:

â–ºCSM: Fildan – Oct. Vasile, Ct. Pîrvulescu, Cucui (D. Dumitrașcu 44), Tomozei – A. Neagoe, I. Stoica (cpt.) – Firțulescu (Bg. Geantă 65), Ludușan, R. Georgescu – M. Staicu (Alb. Voinea 80)
Rezerve: Dr. Geantă – I. Marin, Cl. Ștefan, L. Iordache
Antrenor: Alexandru Pelici

â–ºUTA BD: Bg. Miron – Polgar, Botiș (cpt.), Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, I. Tănase, Hlistei (D. Copil 56) – Cip. Rus (Sz. Szekely 70), Curtuiuș (M. Vlad 85)
Rezerve: Seb. Mara – Jorza, Filaret, Al. Manea
Antrenor: Roland Nagy

â–ºMin 90+3 Final de partidă. Vâlcea egalează la puncte liderul FCM Baia Mare (35 de puncte), dar iernează pe locul doi, deoarece are un golaveraj mai mic (16 față de 20). UTA încheie anul 2015 pe locul 3, la două puncte de primele două clasate din Seria a II-a

â–ºMin 90+2 Szekely primește o mingea la 12 metri lateral dreapta, trage la colțul lung, dar îl nimerește doar pe fundașul din fața sa, Pîrvulescu

â–ºMin 90+1 Centrare din dreapta, Vlad îi ia fața lui Vasile, dar, ușor incomodat, luftează incredibil în șase metri și Vâlcea scapă cu mari emoții

â–ºMin 90 Meciul este prelungit cu trei minute

â–ºMin 86 Szekely ia galben pentru o simulare la un duel cu Pîrvulescu

â–ºMin 85 ⇔ Iese Curtuiuș și intră Vlad Michel

â–ºMin 84 Copil bate lovitura liberă din marginea terenului, din dreapta, mingea trece peste grupul de jucători și este respinsă în față de Fildan, care mai apoi reține

â–ºMin 83 Dumitrașcu ia galben după ce-l împinge în margine pe Strătilă, la un contraatac al UTA-ei

â–ºMin 82 Neagoe bate lovitura liberă de la 30 de metri, Pîrvulescu cade din duelul cu Botiș și vâlcenii cer din nou penalty

â–ºMin 81 Burlă ia galben după ce-l lovește cu cotul în cap, într-un duel aerian, pe Geantă

â–ºMin 80 ⇔ Iese Staicu și intră Albert Voinea

â–ºMin 70 ⇔ Iese Rus și intră Szekely

â–ºMin 69 Ludușan preia în centrul careului și trimite în mâinile lui Botiș, căzut jos. Vâlcenii cer insistent penalty, dar Colțescu știe ce a văzut și îi dă galben lui Vasile pentru proteste (foto jos)

â–ºMin 67 Georgescu șutează din marginea careului, în cross, peste colțul din stânga al porții lui Miron

â–ºMin 65 ⇔ Iese Firțulescu și intră Bogdan Geantă

â–ºMin 64 Vasile trage din marginea dreaptă a careului, puțin peste transversala lui Miron (foto jos)

â–ºMin 62 Staicu poate scăpa singur cu Miron, dar este oprit din acțiune pentru o poziție de offside

â–ºMin 62 Firțulescu centrează din dreapta careului și Georgescu reia cu capul din 8 metri central pe lângă bara colțului lung

â–ºMin 60 Gligor se ține scai de Staicu și respinge în corner din interiorul careului. Firțulescu bate, dar arădenii resping

â–ºMin 58 Copil bate înalt o lovitură liberă din dreapta careului, dar Fildan se înalță și reține

â–ºMin 56 ⇔ Iese Hlistei și intră Dumitru Copil

â–ºMin 54 Neagoe pătrunde în careu pe stânga și centrează pentru Staicu, mingea trece de Polgar, dar este trimisă în corner de Botiș. La faza de dinainte, vâlcenii au cerut din nou penalty la o intervenție a unui fundaș al arădenilor atunci când acesta a blocat o pasă pe culoar

â–ºMin 50 Firțulescu bate un corner acordat de Gligor, mingea e trimisă la colțul scurt, e bâlbâită și iese în aut din Pîrvulescu

â–ºMin 48 Tomozei trece în viteză de Chindriș și este busculat de Botiș, însă căpitanul UTA-ei scapă fără avertisment

â–ºMin 47 UTA poate scăpa pe contraatac, dar Pîrvulescu îl urmărește pe Strătilă și îl faultează pe linia de la mijlocul terenului

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 45+2 Pauză. Strătilă va avea viață grea în repriza a doua. Tot stadionul îl fluieră pe mijlocaș pentru accidentarea pe care i-a produs-o lui Cucui

â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu două minute

â–ºMin 44 ⇔ Iese Cucui, accidentat la genunchi, și intră Denis Dumitrașcu. Cucui este dus la vestiare cu ajutorul a doua persoane

â–ºMin 42 Cucui este scos pe targă în afara terenului după o intrare dură asupra sa a lui Strătilă. Publicul spectator este nemulțumit că arbitrul n-a sancționat cu galben acest duel și vociferează. Ar fi fost al doilea galben pentru Strătilă (foto jos)

â–ºMin 39 Stoica recuperează o minge la mijlocul terenului, pătrunde, pasează la Firțulescu, care șutează de la 20 de metri în brațele lui Miron

â–ºMin 37 Staicu bate lovitura de pedeapsă în dreapta, la semi-înălțime, dar Miron plonjează bine și respinge în corner de lângă bară (foto jos)

â–ºMin 36 Firțulescu trage de la 16 metri, ușor lateral dreapta, spre colțul lung, dar mingea îl lovește în mână pe Hlistei și Colțescu arată punctul cu var. E penalty pentru Vâlcea și galben pentru Hlistei (foto jos)

â–ºMin 34 Firțulescu îi pasează de pe stânga în centru lui Neagoe, iar acesta trage din fața careului pe lângă poartă bara lui Miron

â–ºMin 33 Stoica avansează pe dreapta, îi pasează lui Vasile, care îi retrimite, centrează din careu în fața porții și Miron respinge în față, acolo de unde un fundaș al oaspeților degajează

â–ºMin 31 Tomozei trage spre poarta lui Miron, însă portarul arădenilor reține fără probleme în centrul careului

â–ºMin 28 Georgescu îl faultează din lateral pe Strătilă, mijlocașul reacționează violent, se îmbrâncesc și cei doi jucători primesc galbene

â–ºMin 24 Rus ia galben pentru o intrare periculoasă la mijlocul terenului

â–ºMin 23 Chindriș pasează pe culoar în centrul apărării vâlcene, Rus rămâne singur cu Fildan la 8 metri, încearcă să trimită peste el, dar portarul blochează. CSM-ul scapă pe contraatac, Staicu pătrunde în careu pe stânga și trimite din 8 metri în blocajul lui Polgar. Mingea centrată din corner este reținută de Miron

â–ºMin 19 Stoica pătrunde în careu pe dreapta, centrează în fața porții, iar Ludușan, de lângă Polgar, reia cu capul din 6 metri central pe lângă bara colțului lung (foto jos)

â–ºMin 18 Chindriș îl faultează într-un duel aerian, în careul CSM-ului, pe Pîrvulescu

â–ºMin 14 Centrare din dreapta și Polgar respinge în corner de la bara a doua, din fața lui Georgescu

â–ºMin 9 Neagoe trage din prima din afara careului, dar Miron reține fără probleme aproape de bară

â–ºMin 5 Ludușan trimite lobat de la 25 de metri, ușor lateral dreapta, și Miron scoate de sub transversală

â–ºMin 4 Contraatac pentru UTA, Burlă, Hlistei și Strătilă pasează între ei din prima și ultimul încearcă o pătrundere în careu, dar pierde mingea

â–ºMin1 A început partida

Marius ANGHEL 06 Dec. 2015, 10:23 Campionat
Pe aceeași temă