De când a revenit la cârma celor de la FC Brașov, înlocuindu-l pe Cosmin Bodea la începutul lunii septembrie, Adrian Szabo nu a cunoscut gustul înfrângerii. Echipa sa a pierdut doar în fața Astrei Giurgiu în Cupă și atunci după 120 de minute, pentru ca la Pâncota „galben-negrii” să nu aibă nicio șansă în fața „șoimilor” lui Ionuț Popa.
„În priml rând, felicit echipa gazdă care a obținut o victorie concludentă, nu se pune la îndoială rezultatul categoric. Cred că ei, jucătorii și domnul profesor Popa, au știut mai bine decât noi ce vor să obțină de la acest joc și au și aplicat asta pe teren. Noi, din păcate, nu am răspuns cu aceeași agresivitate fotbalistică jocului de angajament al gazdelor. Probabil că s-a considerat că victoria de la meciul cu Vâlcea este suficientă și nu am apucat să ne trezim din primul pumn, adică golul încasat destul de repede în prima repriză. N-am găsit niciun fel de răspuns, nu am pus deloc probleme. Bănuiam că jocul Pâncotei se axează pe angajament, unitate, pe o implicare cu sufletul. Nu ne-au surprins ei, ne-am surprins singuri, într-un mod neplăcut. Nu am fost noi destul de organizați și reactivi la jocul gazdelor”, a spus „principalul” ardelenilor după Pâncota – Brașov 3-0.
Absențele lui Codoban și Munteanu aveau să se simtă din plin în angrenajul Brașovului, dar Szabo consideră că acest lucru nu trebuia să se întâmple asta. „Dimpotrivă, poate ar fi trebuit să fie mai bine cu jucători care au jucat mai puțin în acest campionat. Ei ar fi trebuit să demonstreze că merită să joace în locul celorlați, mai ales că, se știe, din diverse motive, nu poți juca cu același unsprezece mereu pe parcursul unui sezon. Așa că nu dăm vina pe absențe”, a adăugat Szabo.
VEZI o GALERIE FOTO de la meciul de la Pâncota
În ciuda insuccesului clar de la Pâncota, fosta prim-divizionară nu a renunțat la obiectivul ei, revenirea pe prima scenă. „Campionatul, respectiv promovarea ține de play-off. Emitem pretenții în continuare, doar că în viața oricărei echipe mai sunt și astfel de momente. Aveam 11 meciuri fără înfrângere de când am revenit pe banca Brașovului, eu cred în continuare în jucători, în valoarea lotului. Doar că trebuie să ne trezim și să folosim această înfrângere drept învățătură de minte. Dar, repet, ziua noastră proastă nu ia cu nimic din meritele echipei gazdă, care și-a făcut treaba, profitând de toate greșelile noastre. Cât despre promovare și contracandidate o să mai vorbim după ce ajungem în play-off, fiindcă nu cred că vreo echipă din primele 6 nu se gândește la Liga 1. Indiferent dacă o declară sau nu”, a concluzionat Adrian Szabo.
Text și foto: Sport Arad