Fodor a trăit cea mai neagră săptămână de când e la FC Bihor. Președintele orădenilor le cere jucătorilor să o bată pe UTA

Marius ANGHEL 22 Oct. 2015, 23:26 Seria 2
Fodor a trăit cea mai neagră săptămână de când e la FC Bihor.** Președintele orădenilor le cere jucătorilor să o bată pe UTA

Președintele clubului FC Bihor, Mircea Fodor, a reușit să facă rost de banii necesari pentru a plăti datoriile mai vechi către arbitri, astfel că jocul de duminică, de la ora 11:00, de pe teren propriu, cu UTA Bătrâna Doamnă va avea loc.

„În urma celei mai negre săptămâni pe care am avut-o eu de când conduc acest club, în care antrenorul principal și-a anunțat demisia, iar disputarea jocului cu UTA era într-o mare incertitudine, pot să spun că am trecut peste aceste două hopuri și jocul de duminică se va desfășura în condiții normale”, a declarat, citat de fcbihor.ro, Mircea Fodor, care miercuri a achitat cele două baremuri de arbitraj rămase restante, de la jocurile cu Metalul Reșița și Șoimii Pâncota, după ce a făcut rost de peste 14 mii de lei.

Cum s-a întâmplat mai de fiecare dată, în ultimele etape, echipa orădeană are din nou un adversar din prima parte a clasamentului. Astfel, dacă FC Bihor ocupă locul XI, cu 10 puncte, UTA Bătrâna Doamnă se situează pe poziția a IV-a, cu 16 puncte.

„Sper ca băieții să mai dea încă o dată, dacă mai e nevoie, dovadă de caracter și să evolueze ca în ultimele meciuri, pentru a-și apropia victoria. Sunt conștient că este un meci greu, un meci care oricum reprezintă o rivalitate istorică între aceste cluburi, dar am convingerea că vom face un meci bun și nu vom înșela așteptările suporterilor noștri. Încă o dată, cum am făcut-o și-n cursul acestei săptămâni, fac din nou apel la suporterii orădeni, să vină în număr cât mai mare la stadion și să încurajeze această echipă, să arătăm României că FC Bihor încă mai există”, a mai declarat președintele clubului orădean, Mircea Fodor.

Site-ul oficial al clubului orădean anunță că pentru meciul cu UTA în lot nu există nicio problemă de efectiv, toți jucătorii fiind apți pentru acest joc.

După ce antrenorul Gheorghe Silaghi și-a prezentat demisia marți, conform înțelegerii dintre președintele Mircea Fodor și secundul Claudiu Mutu, pe banca tehnică la acest joc va sta Mutu, după care, așa cum și-a exprimat și el opinia, când a demisionat Silaghi, va pleca și el. Oricum, pentru această săptămână, programul de antrenament a fost făcut de Gheorghe Silaghi.

Marius ANGHEL 22 Oct. 2015, 23:26 Seria 2
Pe aceeași temă