La începutul acestei săptămâni, omul de afaceri Mihai Giurgiu a făcut o ofertă concretă privind implicarea la FC Bihor, club aflat în pragul falimentului. Clujeanul a depus la Consiliul Județean Bihor o scrisoare de intenție privind preluarea pachetului majoritar de acțiuni în care anunța că e dispus să șteargă datoriile cifrate la 900 de mii de euro, însă vrea ca și administrația județeană să se țină de promisiune și să ajute la rândul ei cu un buget.
Giurgiu cerea Consiliului Județean să participe, pentru primul sezon, cu o contribuție de 350 mii de euro, bani necesari desfășurării activității, iar un termen de răspuns ferm i-a fost dat până astăzi, 7 august. Timpul scurt rămas până la startul noului sezon obligă cele două părți să ajungă la un acord pentru ca situația de la FC Bihor să nu fie și mai dramatică.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Avrigeanu, este optimist că parteneriatul cu Mihai Giurgiu se va concretiza. „Suntem optimiști. Lucrurile merg în direcția asta. Ar urma ca noi, Consiliul Județean să găsim încă 1 milion de lei pentru susținerea clubului, pentru turul de campionat, în 2015. Cum nu poți funcționa în liga a doua fără un buget de 700 – 800.000 de euro, restul banilor ar urma să fie asigurați din bugetul pe 2016”, a declarat Avrigeanu pentru bihon.ro.
„Exista voința și dorința de a realiza asociere cu acest om”
Giurgiu a depus o oferă către CJ Bihor pentru intrarea într-un parteneriat pe cinci ani la club, în primul sezon va investi 4 milioane de lei noi destinați stingerii datoriilor, iar Consiliul trebuie să găsească banii necesari pentru a asigura partea sa de finanțare. „Noi analizăm posibilitatea de a găsi acești 1 milion de lei noi și pe mai departe vedem condițiile parteneriatului. Există voința și dorința de a realiza asociere cu acest om. Vom încerca să găsim această sumă”, a mai spus Avrigeanu, care a anunțat și cum se va proceda pentru a stabili bugetul destinat către clubul de fotbal: „Probabil că va fi o ședință de Consiliu la mijlocul lunii august. Vom propune consilierilor județeni aprobarea acestui protocol de parteneriat, iar prin rectificarea de buget vor veni bani de la nivel național. Sumele ar trebui virate spre sfârșitul lunii. Personal, cred că aceste virari ale partenerilor (CJ Bihor și Giurgiu – n.r.) vor trebui să fie concomitente”.
Bihor Online scrie că administrația județeană are alocați pentru FC Bihor 500.000 de lei pe 2015, încă nevirați clubului, restul banilor necesari funcționării echipei – 1 milion de lei – ar putea fi găsiți din suma virată județului de către Guvern acum, la rectificarea bugetară. Avrigeanu declară că banii veniți către Bihor de la Guvern vor fi de circa 20 de milioane de lei, urmând ca marea lor majoritate să fie cheltuiți pe drumurile județene. Cel mai probabil, 1 milion de lei din acești bani vor fi alocați pentru FC Bihor.