După mai multe runde de negocieri cu administrația județeană, dintre care cea mai recentă chiar marți, omul de afaceri Mihai Giurgiu a făcut o ofertă concretă privind implicarea la FC Bihor, aflat în pragul falimentului. Clujeanul a depus, luni, la Consiliul Județean Bihor o scrisoare de intenție privind preluarea pachetului majoritar de acțiuni.
Potrivit spuselor președintelui FC Bihor, Mircea Fodor, investitorul s-ar arăta dispus să verse 4 milioane lei în conturile clubului, în primul sezon, în schimbul cooptării ca acționar majoritar. Suma reprezintă circa 900.000 euro și ar acoperi, potrivit datelor vehiculate de conducerea clubului, datoriile față de stat și cele acumulate și eșalonate prin procesul de insolvență.
În schimb, Giurgiu cere ca și Consiliul Județean să participe, pe primul sezon, cu o contribuție de 350.000 euro, bani necesari desfășurării activității.
Între cele două părți se poartă negocieri în aceste zile, pentru ajungerea la un acord final, care mai apoi trebuie supus, însă, votului plenului Consiliului Județean.
În urma întâlnirii de marți, CJ a primit termen să se pronunțe ferm cu privire la parteneriat până vineri. Omul de afaceri dorește urgentarea rezolvării situației, având în vedere că timpul până la începerea campionatului este destul de scurt.
„Pentru că ne așteaptă un sezon greu, la finele căruia vor retrograda șase echipe, trebuie să ne mișcăm destul de repede și să ne formăm o echipă competitivă dacă dorim să nu retrogradăm”, a precizat președintele Mircea Fodor.
Timpul este destul de scurt, deoarece FC Bihor va debuta oficial în noul sezon pe data de 29 august.
Sursa: eBihoreanul