Căldură infernală miercuri seară pe arena din Sânnicolau Mic, unde au fost față în față UTA Bătrâna Doamnă și trupa care i-a făcut sezonul trecut mai palpitant, Național Sebiș. Nou-promovata s-a impus în final cu 2-1. Fotbaliștii n-au mai ținut cont de gradele ce au provocat vreo cinci pauze de apă și termenul autodepășire nu e exagerat.
Roli Nagy a început cu Szekely – Polgar, Botiș, Blănaru, Vlad – Z. Radu, Chindriș, Jorza, Hlistei – I. Radu, Man, în timp ce Călin Cojocaru i-a avut pe Merșca – Rosenblum, Artimon, Neacșu, Cherecheș – Stupu, Stegaru – Poiană, Mihuța, R. Rus – Velici.
Meciul a avut ritm bun, iar finalul primei reprize a avut-o pe Național Sebiș la conducere: trupa de pe malul Crișului Alb a deschis scorul după o execuție superbă a lui Gelu Velici, care a făcut inutil plonjonul lui Szekely.
„Principalul” roș-albilor a modificat complet distribuția pentru partea a doua: Miron – Lazăr, Manea, Gligor, Filaret – Costin, Burlă, Tănase, Prică – C. Rus, Curtuiuș. Dincolo, Cojocaru avea să mai apeleze la Păduraru (Lazea) – Susan, Călin, Toader, Horcea, Stoian și Pantea, ultimul jucătorul UTA-ei, cedat în tabăra alb-albastră pentru sezonul viitor.
Actul al doilea a fost al roș-albilor. La rampă a ieșit atacantul Marius Curtuiuș: fostul fotbalist al Gloriei Bistrița a finalizat perfect din preajma suprafeței de poartă o acțiune rapidă, 1-1, apoi a scăpat pe contraatac și Susan l-a oprit doar prin fault în careu. Sebișeanul era și ultim apărător, a fost eliminat, Cipri Rus a executat ca la carte și a stabilit scorul final, 2-1. Cu puțin timp înainte, și portarul Păduraru fusese trimis la vestiare de „centralul” Alex Gornic, pentru vorbe din categoria „bube, mucigaiuri și noroi”. Ambii au fost înlocuiți, conform convenției dintre cei doi antrenori.
La UTA a jucat și curticeanul Denis Prică. Nagy l-a folosit pe postul de mijlocaș stânga – iar de acolo a avut câteva incursiuni periculoase- pe fotbalistul în vîrstă de 23 de ani care anul trecut a jucat la Aqua Vest.
VEZI o GALERIE FOTO de la meciul amical
Roli Nagy: „Lucruri bune și în prima repriză, mai multă dorință în cea de-a doua”
UTA și Sebișul au arătat prospețime neașteptată pentru temperatura care a înfierbântat miercurea arădeană. Trupa roș-albă, la fel ca și în precedentele meciuri amicale, a reușit să înscrie în actul secund, semn că stagiul de la Stâna de Vale i-a prins bine.
Utiștii au mai avut un antrenament joi dimineață, Roli Nagy a schimbat distribuția la pauză, iar Marius Bortiș i-a ținut permanent în priză pe cei aflați pe margine, inclusiv pe Strătilă, care n-a intrat după ce s-a ales cu o contuzie la prima ședință a zilei.
„Primul adversar al ambelor echipe a fost canicula, dar au fost lucruri bune și în prima repriză, cu toate eram conduși după un eurogol. Am întâlnit o echipă preocupată de joc, dispusă la efort, iar formația din repriza a doua a venit cu mai multă dorință și a întors rezultatul. Asta ne mulțumește, dar încă suntem în acumulări. A fost un test reușit, înainte, cu muncă!”, e concluzia lui Roland Nagy, care l-a avut alături pe fiul său, Norbi, component al generației de juniori E de la Atletico Arad, campioana României!
Semne bune în ofensivă: „Curtuiuș are calitate, să fie cel pe care îl știm!”
Primul amical al verii l-a surprins pe Marius Curtuiuș în cuplul ofensiv al UTA-ei alături de Ionuț Radu. Al doilea, returul cu Grosics Akademia Szeked l-a jucat ca unic vârf, susținut de un trio compus din Man, Rus și Petre (a obținut un penalty atunci), iar acum l-a avut lângă el pe Rus.
Contra Sebișului, fotbalistul care a mai jucat la Delta Tulcea, Vâlcea, Turda ori Slatina a înscris primul său gol pentru UTA, apoi a promovat lovitura de pedeapsă ce a dus la golul victoriei, înscris de Cipri Rus, la a doua reușită consecutivă.
„E un jucător cu calitate, se vede că apare în gura porții, la finalizare, e important. Muncește, se implică în antrenamente, în joc, e inteligent. Sperăm să fie cel pe care îl știm. Vine cu plusul respectiv”, a comentat Roli Nagy.
Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Musca