României U16 a remizat în primul amical cu Polonia. Golul „tricolorilor” a fost marcat de un jucător de la ACS Poli

Marius ANGHEL 05 Jun. 2015, 14:29 Special

Reprezentativa Under 16 a României a încheiat la egalitate, joi, scor 1-1, un meci amical, disputat la Centrul de Fotbal Buftea, în fața selecționatei similare a Poloniei, informează site-ul frf.ro.

Pe un teren udat de ploaia abundentă de pe parcursul jocului, „tricolorii” au deschis scorul, în prima repriză, prin atacantul lui ACS Poli, Andrei Mezin, însă s-au văzut egalați până în pauză. Acesta a fost și scorul final al duelului România U16 – Polonia U16, care își are programată revanșa sâmbătă, 6 iunie, de la ora 11:00, tot la Centrul de Fotbal Buftea.

Antrenorul Adrian Boingiu a folosit următoarea formulă: Adelin Iliescu – Denis Haruț (Claudiu Micovschi 41), Ștefan Pădureț (Radu Boboc 41), Constantin Dima, Ricardo Grigore (Dan Berci 62) – Dominik Wieland (Marco Dulca 79), Daniel Chifu – George Ganea (Hery Kim 58), Vlad Dragomir (cpt.), Alexandru Mățan (Alexandu Petruș 79) – Andrei Mezin (Robert Moldoveanu 62). Nu au evoluat: Daniel Vlad, Rareș Murariu – Carlos Cherteș, Constantin Gîrjoabă.

Reprezentativa de juniori născuți în anul 1999 va debuta în această toamnă în preliminariile pentru UEFA Under 17 EURO 2016. „Tricolorii” sunt într-o grupă alături de Ungaria (gazdă), Georgia și Slovacia. Meciurile sunt programate în perioada 24-29 octombrie 2015.

Foto: FRF

Marius ANGHEL 05 Jun. 2015, 14:29 Special
Pe aceeași temă