După un sezon regulat mai mult decât dezamăgitor, CSM Rm.Vâlcea a debutat în play-out cu o victorie, 2-1 în disputa cu FC Bihor. Cum singura miză din play-out este evitarea ultimului loc, CSM a scăpat de orice emoții, în timp ce Bihor mai are mult de furcă până să își asigure locul din Liga a II-a.
Chiar la prima fază de atac a meciului din Zăvoi, oaspeții au obținut un penalty, după ce Neagoe l-a faultat pe Ban. Atacantul Florin Pop a transformat și astfel Bihorul conducea surprinzător, după primul minut. Vâlcea a obținut și ea un penalty în minutul 26, când Codin a fost faultat de Bactăr în suprafața de pedeapsă. Staicu a bătut impecabil, în plasa laterală, aducând egalarea.
CSM s-a desprins în minutul 64, din singura fază spectaculoasă a unui joc modest. Melcea a pătruns pe flancul drept, a pasat pentru Geantă, acesta a recentrat pe spate și Alex Ionescu (foto) a înscris din voleu, de la 14 metri. Imediat, Firțulescu a avut o șansă mare, dar nu l-a putut învinge pe Fildan. Spre final, Adrian Popa a avut și el o situație favorabilă, când a reluat din poziție ideală, dar Fildan a blocat.
De remarcat că ambii marcatori ai vâlcenilor, Staicu și Alex Ionescu sunt la primele lor reușite într-un joc oficial pentru CSM. Unul dintre cei mai buni jucători de pe teren a fost Iosif Melcea, din nou titular după doi ani, timp în care a suferit două operații.
În etapa următoare, vineri, 10 aprilie, de la ora 11,00, CSM va juca tot în Zăvoi, cu FC Caransebeș.
CSM RÂMNICU VÂLCEA – FC BIHOR ORADEA 2-1 (1-1)
M. Staicu ”26 – pen., Al. Ionescu ”64 / Fl. Pop ”1 – pen.
D. Popescu – Deaconescu, Pîrvulescu, I. Stoica (cpt.), Al. Ionescu – L. Iordache, A. Neagoe – Firțulescu (Ad. Popa ”79), Melcea (Vl. Munteanu ”67), Codin (B. Geantă ”57) – M. Staicu
Rezerve neutilizate: A. Popescu – Ov. Mihai, Konyeha, Ov. Popescu
Antrenor: Alexandru Pelici
Fildan – Letan, Fl. Lazăr (cpt.), Bactăr, A. Achim – Țoca (Cigan ”71), Ember – I. Ban (Haș ”83), Andor (V. Dobrescu ”60), Sorian – Fl. Pop
Rezerve neutilizate: Al. Sălăjan – I. Cuc, V. Petricău, Mihuț
Antrenor: Călin Cheregi
Stadion: Municipal (Râmnicu Vâlcea); Spectatori: 300; Arbitru: Cătălin Marian Pană (București); Asistenți: Romică Bîrdeș (Pitești) și Constantin Mihai Cantemir (Făgăraș); Jucătorul meciului: Alexandru Ionescu
Articol scris de Adi GEORGESCU