Dan Oprescu: „Sunt mulțumit că reușim să marcăm. Suntem singura echipă care în retur a înscris la fiecare meci”

Mihai Andries 23 Mar. 2015, 02:17 Campionat
Dan Oprescu:**

FC Olt Slatina a arătat forma bună în care se află și pe terenul celor de la Olimpia Satu Mare, când, în actul secund, a reușit să întoarcă scorul. Antrenorul grupării slătinene, Dan Oprescu, s-a arătat mulțumit în primul rând că echipa a reușit să marcheze în toate meciurile din acest retur. Oltenii au pierdut, în acest retur, un singur meci, scor 3-2, cu Metalul Reșița, la capătul unui joc în care împotriva slătinenilor au fost acordate trei penalty-uri. În rest, gruparea aflată sub comanda tehnicianului Dan Oprescu a bifat o remiză și șapte victorii, ultima fiind reușită cu Olimpia Satu Mare, echipă ce nu suferise nicio înfrângere pe teren propriu în acest sezon.

„Suntem nașii Olimpiei. Am mers la Satu Mare să câștigăm, să le producem prima înfrângere pe teren propriu. Vorbeam cu băieții mei ieri (n.a. – vineri) și le spuneam că, citind faptul că Satu Mare nu are nici o înfrângere pe teren propriu în acest campionat, la fel cum s-a întâmplat și anul trecut când Olimpia nu mai avuse înfrângeri pe teren propriu de doi ani, că noi astăzi (n.a. – sâmbătă) vom produce prima înfrângere și așa s-a întâmplat. Este încă un meci în deplasare în care am reușit să revenim, după ce am fost conduși. Sunt mulțumit că reușim să marcăm, dacă ne uităm atent, suntem singura echipă care în retur a înscris la fiecare meci, indiferent că a fost acasă sau în deplasare. Avem o părere de rău, atât eu, cât și jucătorii, că nu am reușit să câștigăm la Reșița, deși am avut meciul în mână, dar mai sunt o grămadă de meciuri în play-off și ne putem lua revanșa și în fața lor a declarat tehnicianul oltenilor pentru Gazeta Nouă

A fost un meci destul de echilibrat. Nu a fost un meci de o calitate tehnică extraordinară, în principal din cauza stării gazonului. Noi ne-am făcut o echipă anul acesta care are un joc bazat foarte mult pe posesie și construcție și, din păcate, ne-a împiedicat în primele patru etape din minireturul acesta să arătăm acest lucru, deoarece starea terenurilor a fost proastă în perioada asta de primăvară. Important este că am câștigat, ne menținem pe locul 3″ a explicat acesta după meci

În ceea ce privește reușita decisivă a tânărului Florin Ștefan, Oprescu a comentat că Sunt bucuros că juniorii noștri progresează. Este un lucru îmbucurător că au început să marcheze, sper ca asta să le dea încredere mai mare pe viitor”

FC Olt Slatina va încheia sezonul regulat cu un meci tare. ACS Poli Timișoara, marea favorită la promovare, vine, sâmbătă, pe Stadionul „1 Mai”. În eventualitatea unui succes, slătinenii ar aborda play-off-ul, care va începe pe 4 aprilie, de pe locul secund.


 

Mihai Andries 23 Mar. 2015, 02:17 Campionat
Pe aceeași temă