Așa cum era de așteptat alb-violeții nu au avut probleme cu „lanterna” „D”-ului Auto Timișoara. ASU Poli nici nu și-a menajat adversarii, a marcat pe final pentru un sever 7-0. La fel ca în meciul cu Ripensia, la pauză tabela indica 2-0 pentru gruparea de pe „Știința”, care păstrează avansul de patru puncte față de roș-galbeni.
Tehnicianul Sorin Brîndescu nu a schimbat formula de start folosită în victoria memorabilă de pe „Dan Păltinișanu”. Prin urmare tabela se modifica prima dată după doar șase minute, când Vucea fructifica cu o reluare sub bară așezarea lui Drăghici. După câteva șanse bune pentru același mijlocaș, de abia în minutul 35 avea să se facă 2-0. Drăghici repetând figura de a împinge balonul în plasă, după un „assist” de la Ghinescu de această dată.
Au mai fost și alte asemănări în jocul alb-violeților cu duelul de sâmbăta trecută. Deși adversarul a fost clar inferior valoric. De exemplu, tot Drăghici avea să ducă scorul la 3-0 și să-și bifeze astfel dubla. A făcut-o de data aceasta mai devreme, la nici două minute de la reluare, când s-a jucat pur și simplu în careul lui Auto. Ultima clasată a ținut steagul sus, a jucat deschis și evident va mai cuceri puncte în acest retur. Dar temerea celor din Freidorf e acum legată de moral, după ce au încasat patru „boabe” pe final.
De abia intrat pe teren, Alex Rus a înscris cu capul în minutul 81. Peste șapte minute a făcut și el „doppieta”, arătând cu un șut la colțul lung că „Băieții în ghete” se pot baza și pe el în atac. Alte două nume care au venit de pe bancă au punctat în prelungiri. Budur, din careu, și Cosmin Ion, cu un șut superb din afara spațiului de 16, au făcut ca prin primele lor goluri oficiale la ASU să indice un 7-0 pe tabela electronică.
Set „stricat” de această dată, dar un scor care te poate duce cu gândul la cel realizat recent de Bayern în UCL. ASU Poli își păstrează altfel ritmul bun din acest start de retur și poate visa frumos la vară dacă va continua așa.
ASU Politehnica: Burtic – Al. Contescu, Gavriluță, Gălan, Taub – Naidin, Rebenciuc – Vucea, M. Stancu, Ghinescu – Drăghici. Au mai intrat: Ilie, C. Ion, Budur și Al. Rus. Antrenor: Sorin Brîndescu.
FC Auto Timișoara: Ilie – Pitic, Cine, Schipor, Antemie – L. Berar, L. Ignea, Cădariu, Formagiu, I. Boldea – Negru. Au mai intrat: Câmpan, S. Stancu, Luminosu și Ghiorbe. Antrenor: Andrei Militaru.
„Ne așteptam la o victorie. Nu se punea problema să nu câștigăm acest meci din punctul nostru de vedere. În prima repriză și cei de la Auto s-au ținut mai bine și noi am fost destul de lenți în construcție. Am pasat previzibil. Cu trecerea timpului și viteza de joc a crescut și au căzut și cei de la Auto. Nu a fost greu pentru că băieții au respectat ce le-am zis și imediat după meciul cu Ripensia. S-au respectat pe ei în primul rând. Pe final am schimbat sistemul, am dat șansă și unor jucători care au evoluat mai puțin, de profil ofensiv. Sunt mulțumit de randamentul lor și de faptul că au și înscris azi”, a declarat la final Sorin Brîndescu, tehnicianul lui ASU Poli.
Auto încă mai speră
Pentru trupa din Freidorf eșecul nu a fost surprinzător, ci doar scorul dureros. Auto s-a restartat în această iarnă cu antrenor și jucători noi, dar și cu o colaborare cu cei de la FC United Timișoara. „Deocamdată e doar la nivel de copii și juniori. Din vară o să facem efectiv colaborarea propriu-zisă. Noi sperăm până în ultima clipă. E foarte greu și programul. Urmează Sânnicolau, Orțișoara, Mașloc. Din păcate ne pare rău de punctele pierdute cu Giroc. Meritam atunci să câștigăm. A fost și neșansă. Felicit echipa ASU Politehnica, le doresc să promoveze, lupta e în doi, ei cu Ripensia, care e mai bun va promova”, a punctat președintele Harald Pinzhoffer. Auto e pe ultimul loc, cu doar trei puncte în 20 de runde.
Ripensia a depășit la Sânnicolau „coșmarul” de pe „Păltinișanu”, 3-0 cu Unirea
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)
Foto: Sebastian TĂ‚TARU