Rapid Suceava a pierdut la scor testul cu FC Botoșani

Marius ANGHEL 11 Mar. 2015, 13:05 Pregătiri, amicale

Rapid Suceava a acceptat invitația grupării de prima ligă FC Botoșani de a se întâlni într-un meci amical. Partida a avut loc marți, pe terenul din localitatea Roma, și s-a încheiat cu victoria echipei pregătite de Leo Grozavu, cu scorul de 4-0. Ambele formații au abordat acest joc test fără mai mulți fotbaliști importanți. FC Botoșani i-a menajat pe Lazar, Martinus, Ngadeu, Fulop sau Hatnagy, în vreme ce Rapid n-a putut conta pe accidentații Semeghin, Velescu, Sfrijan, Bîgu sau Negru.

În ciuda diferenței de scor, meciul nu a curs într-o singură direcție, numai că botoșănenii, mult mai experimentați, au reușit să fructifice majoritatea ocaziilor de gol pe care și le-au creat. După două intervenii reușite ale lui Rohețki la șuturile expediate de Vașvari și Ivanovici, FC Botoșani a deschis scorul la jumătatea primei reprize prin Danci (video), dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri. Imediat, sucevenii au avut o bună șansă de egalare, numai că Marinkovic, bine servit în adâncime de Buziuc, nu a reușit să înscrie din poziție de unu la unu cu fostul portar al Cetății, Vasile Curileac. Pe fondul unui joc echilibrat, formația din județul vecin a reușit să-și dubleze avantajul prin Vașvari, în secvențele de final ale primei reprize, în urma unei acțiuni rapide de contraatac.

Partea secundă a fost mai săracă în faze de poartă din cauza deselor fragmentări ale meciului cauzate de jocul deosebit de bărbătesc prestat de adversari și tolerat de arbitri. Cu toate acestea, au fost suficiente două scurtcircuite în apărarea suceveană în ultimul sfert de oră al întâlnirii, pentru ca botoșănenii să mai puncteze de două ori. Mai întâi a marcat Roussel, tot în urma unei faze contraatac, cu un șut de la 14 metri, pentru ca Acsinte să stabilească scorul final în minutul 85, cu o reluare la vinclu, din marginea careului mic.

FC Botoșani a evoluat în alcătuirea: Curileac – Homei, Oltean, Tincu, Danci – Wato, Vașvari, Bordeianu – Ivanovici, Roussel, Codoban. Au mai intrat Tiuț, Acsinte, Ianc, Croitoru și Șvichi. Antrenor: Leo Grozavu.

Rapid Suceava a jucat în formula Rohețki – D. Bălan, R. Soare, Plecanciuc, Spătar – Sumanariu, Onciu, Gheorghiciuc – Marinkovic, Buziuc, Golofca. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Pascal, Ferariu, Sava, Săvoaia, Vornicu, Alexandru și Hânțari. Antrenor: Bogdan Tudoreanu.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: Ionuț TABULTOC

Marius ANGHEL 11 Mar. 2015, 13:05 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă