Descătușare alb-violetă în derbyul Timișoarei. ASU Poli a trecut la scor de „Ripi” în fața peluzei repopulate pe „Marele oval”

Cornel Biholari, Mihai Andries 07 Mar. 2015, 23:37 Special

Zi specială pe „Dan Păltinișanu”. Ripensia și ASU Poli, propunerile Timișoarei la o renaștere din ligile inferioare s-au întâlnit într-o partidă condimentată cu toate ingredientele pentru un mare derby, cum rar se mai poate vedea pe prima scenă. La spectacol a contribuit din plin umplerea, după aproape trei ani, a Peluzei sud. Suporterii alb-violeți reveniți în casa mult iubită au fost cei care s-au bucurat la final. Deși valoric echipele sunt mai apropiate pe teren s-a încheiat cu un neverosimil 6-2! În favoarea „oaspeților” de azi.

Lumea nu s-a înghesuit devreme la bătrâna arenă de pe Bega, dar au făcut-o în număr mare la ora de start. Peste cinci mii de spectatori au asistat până la urmă la un duel de Liga a IV-a. Jumătate dintre ei au stat în peluză, unde alb-violetul a prins din nou viață după un lung exil, care probabil va continua pe „Știința”.

Ambele echipe au avut clar emoții în primele minute, când terenul a părut prea mare pentru două trupe din ligile inferioare. Ripensia a dominat teritorial startul dar nu a profitat de șansele ivite în careu. De partea cealaltă prima amenințare serioasă a venit de la Drăghici, blocat la timp de Carlaonț. Fază ce avea să anunțe deschiderea scorului. Peste doar două minute, Cristi Gălan, omul care a adus victoria în tur, și-a continuat forma de vis împotriva roș-galbenilor. Fundașul a marcat tot cu capul, acum după un corner din partea dreaptă. A declanșat prima „explozie” a Peluzei Sud în acest meci. „Ripi” nu a părut să acuze șocul și a replicat, dar Mediop și apoi Francescu, după o „liberă” executată interesant, nu au fost nici ei mai lucizi în fața lui Burtic. Apoi, după câteva cornere, ASU Poli avea să se desprindă la două goluri. Drăghici reia pur și simplu în plasă balonul sărit din Carlaonț la pătrunderea lui Vucea. Era minutul 32 și alb-violeții luau o opțiune importantă pentru victorie. Înainte de pauză gazdele au mai avut o șansă importantă, dar Adi Popa a lobat neinspirat peste Burtic.

Final cu cinci goluri în nouă minute

Ripensiștii au făcut două schimbări la pauză, au intrat Nohai și Zaluschi, dar plusul de experiență nu s-a văzut. Mediop irosește în schimb o nouă șansă înainte să fie înlocuit. Partea secundă a început în vacarmul galeriei, care a desfășurat o coregrafie 3D cu favoriții din teren și mai multe torțe în spate. „Eroii” din teren aveau să-i răsplătească cu golul 3 mai târziu. Același Tavi Drăghici a arătat în minutul 71 de ce ambele echipe s-au bătut pentru el. E lansat, scapă spre poartă cu un fundaș în spate, dar execuția sa se duce elegant pe lângă portar și în plasă. Delir alb-violet. Finalul avea să mai aducă cinci goluri! Mai întâi, Ungureanu profită de o respingere greșit a zidului și face 1-3 în minutul 83. Dar imediat vine replica lui ASU. Corner reluat cu capul spre colțul lung de Naidin. Rezultatul capătă apoi proporții când Vucea profită de o nouă eroare în defensiva Ripensiei. Era minutul 87 și dacă întoreai capul în altă parte aveai toate șansele să pierzi încă un gol. Nici bine nu s-a reluat ce la „centru” că Briciu a profitat de această dată de o greșeală în careul alb-violet. În fine, cireașa de pe tortul alb-violet a pus-o Tulcan, atacantul lui ASU Poli a marcat pentru 6-2 direct dintr-o lovitură liberă din lateralul careului.

Un scor dur pentru „Ripi”, dar o victorie mai mult decât meritată pentru liderul ASU Politehnica. Elevii lui Sorin Brîndescu au acum patru puncte avans în D-Timiș față de concitadina roș-galbenă. Și ce meci special au câștigat la scor. Unul cu o transmisie în direct pe internet, cu arbitri adiționali și un public de mii de suflete. Toate acestea la nivelul 4 al piramidei sparte a fotbalului autohton.

FC Ripensia: Carlaonț – L. Luca (46′ Nohai), Ciobai, Solomon, C. Toma – Francescu (46′ Zaluschi), Păscăleanu – Ad. Popa, Briciu, Mediop (55′ Ungureanu) – Rațiu (62′ Barburescu). Manager: Radu Suciu.

ASU Politehnica: Burtic – Al. Contescu (59′ Feraru), Gavriluță, Gălan, Taub – Vucea, Naidin (cpt.), Rebenciuc, Ghinescu (73′ Tulcan) – M. Stancu (59′ Filimon) – Drăghici (84′ Budur). Antrenor: Sorin Brîndescu.

Sursa: Sport9
Foto: Sebastian TĂ‚TARU
Video: Adrian PÂCLIȘAN
 

Cornel Biholari, Mihai Andries 07 Mar. 2015, 23:37 Special
Pe aceeași temă