Disputată pe o vreme câinoasă, un grad și lapoviță, și pe un teren extrem de greu, partida dintre Aerostar și Sepsi n-avea cum să ofere cine știe ce spectacol fotbalistic. Cu toate acestea, meciul din cadrul primei etape a returului Ligii 3, cea de-a 14-a, a impresionat plăcut prin dăruirea celor 26 de jucători care au evoluat, dar și datorită fair-play-ului care a dominat jocul, fără intrări grosolane sau durități inutile.
Tânăra echipă băcăuană a obținut toate cele trei puncte la ultima fază meciului. Atunci, atacantul Homneac a luat o acțiune pe cont propriu, l-a driblat în careu pe antrenorul-jucător Suciu, acesta a atins mingea cu mâna, iar „centralul” Dorin Burloiu a indicat imediat punctul cu var. Sorin Ichim și-a păstrat sângele rece, a executat puternic și precis, în dreapta lui Nagy, înscriind și aducând echipei băcăuane primele trei puncte din retur.
AEROSTAR BACĂ‚U 1
SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE 0
Ichim ”90+3 – pen.
Petrache – Șt. Pavel, Patriche, Belecciu, Dobârceanu – Apostu – Leonte (A. Popa 72), Ichim, R. Gheorghe (Vl. Scânteie 62), Artenie – Homneac
Antrenor: Giani Florian
Nagy – Răduțoiu, Suciu, Damian, Denes – Mitra – Jakab, Kis (Kurtuly 74), Fl. Stângă, Fulop (Dorvos 85) – I. Coman
Antrenor: Dumitru Suciu
Arbitru: Dorin Burloiu. Asistenți: Florin Vișan și Răzvan Bedreagă (toți din Galați).
În urma acestui succes la limită, Aerostar a egalat în clasament pe Sepsi, 20 de puncte, însă stă pe o poziție inferioară, 4 față de 3, din cauza golaverajul mai slab.
Runda a 14-a nu s-a încheiat, sâmbătă, de la ora 15:00, urmând a se disputa și ultimele trei meciuri. Iată ce s-a întâmplat în această etapă în Seria I:
Aerostar Bacău – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-0
S. Ichim (90+5 – pen.)
Bucovina Rădăuți – CSM Pașcani 3-1
Julei (6,65), Zaremba (22) / Nemțanu (10)
Știința Miroslava – Cetatea Târgu Neamț*
Sporting Liești – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc*
Bucovina Pojorâta – Ceahlăul II Piatra Neamț*
Petrotub Roman stă, deoarece FC Păpăuți a fost exclusă în tur.
FC Zagon stă.
Articol și foto de Horia ALEXOAE