Sâmbătă, 21 februarie, FC Caransebeș a disputat ultimul meci de verificare din actuala campanie de pregătiri, întâlnind, pe stadionul din Șiria, localitate aflată la 30 de kilometri de Arad, pe UTA Bătrâna Doamnă. Gruparea arădeană, care evoluează în Liga 3, se bate la promovare și a făcut câteva transferuri importante, printre care și Szabolcs Szekely, de la ACS Poli Timișoara, echipă cu care a remizat, 0-0, într-o întâlnire recentă.
Partida a fost, așa cum o arată și scorul, 4-0, la discreția băieților antrenați de Alin Artimon, care au punctat prima dată în minutul 15, prin Boștină, care a profitat de avantajul lăsat de arbitru după un fault asupra lui Roman, a preluat mingea și l-a învins pe Mitrea cu un șut de la 8 metri. În minutul 43, Unguru a fost angajat în adâncime, a ridicat mingea peste portarul arădean, a driblat un fundaș care se intercalase între el și poarta goală și a înscris de la 4 metri.
După pauză, s-a făcut 3-0 prin golul înscris de Roman, în minutul 57, cu un șut din 16 metri, lateral-stânga la colțul lung. Scorul final a fost stabilit de Negoescu, în minutul 82, după o incursiune pe partea dreaptă, șutul său în diagonală învingându-l pentru ultima oară pe portarul gazdelor.
Tomozei, ultima noutate a lui Artimon
În acest meci, la caransebeșeni a debutat și fundașul Marius Tomozei, care a dat probe în această iarnă la echipa poloneză de Liga a II-a, Flota ÅšwinoujÅ›cie. Acesta a mai evoluat la FC Costuleni, Metalul Reșița, ASA Târgu Mureș și a mai lucrat cu Alin Artimon pe când acesta a antrenat echipa din Râmnicu Vâlcea.
„A fost un meci de care sunt mulțumit ca exprimare și efort depus în teren. Am intrat în linie dreaptă, sper ca până la ora începerii returului să fim apți din punct de vedere fizic, pentru că vom face orice să câștigăm în partida care ne așteaptă, la Câmpina. În acest sens, facem antrenament chiar și mâine (duminică, 22 februarie – n.r.). Până la exprimarea și turația normală a echipei mai avem de lucrat, fiindcă băieții se pot exprima mult mai bine decât o fac în momentul de față. Ideea este să păstrăm nivelul când vom juca pe puncte, în meciurile oficiale. Sperăm ca startul să fie benefic și rezultatele să ne dea curaj pentru evoluțiile viitoare”, a declarat după partidă antrenorul lui FC Caransebeș, Alin Artimon.
În acest meci, tehnicianul gugulan a folosit două garnituri. Până în minutul 70, la oaspeți au evoluat Coca (min. 10, Pascal), Birău, Manea, Barbu, Tomozei, Suru, Precup, Popa, Roman, Ungur, Boștină (min. 55, Negoescu), după care i-a introdus în teren pe portarul Birăescu și jucătorii de câmp Bușu, Săulescu, Dinu, Lupu, Cotigă, Pârvu, Artean, Stoica și Goșa.
De partea cealaltă, arădenii au început cu Mitrea – Voicu, Varga, Botiș, Burlă – Strătilă, Cl. Tudor, Chindriș, Copil, Hlistei – Sz. Szekely. Au mai jucat Blănaru, Piț, Cip. Rus, Gheorghiță și din nou Copil.
Articol scris de Adrian CRÂNGANU
Foto: Sport Arad