Team-ul lui Dan Cuedan a câștigat cu ceva emoții primul meci de verificare al iernii. Pe terenul doi din Sânmartin, divizionara a treia bihoreană a condus cu 2-1 la pauză, însă odată cu intrarea „artileriei grele”, în care și-au făcut și cele trei achiziții, scorul s-a întors. Atacantul Marco Enciu chiar și-a pus pecetea, marcând un gol superb și fiind implicat și în reușita cu numărul trei.
Pe o suprafață de teren destul de bună în ciuda precipitațiilor căzute și în localitatea de lângă Oradea, „șoimii” au deschis tabela după 19 minute de joc. Cel care a marcat a fost juniorul Pantea, cu un șut din 10 din metri, sub transversală. După exact o jumătate de oră, Grosu a marcat din centrarea lui Jurcă, același fotbalist izbutind „dubla” la capătul unei faze combinative ale gazdelor: 2-1 (min. 38).
În cu o totul altă formulă, pâncotanii și-au schimbat fața și asta se va vedea și pe tabelă. În minutul 61, Marco Enciu a lovit puternic balonul de la 22 de metri, iar mingea s-a dus în diagonală, în plasă, nu înainte de a lovi și bara. Același atacant al „alb-negrilor” a fost coautor și la golul cu numărul trei. Fostul polist a centrat bine în caeul mic, Alin Mihai l-a întrebuințat serios pe S. Ghilea cu o lovitură de cap, faza a continuat, iar Gîlcă a fost faultat în careu. Era minutul 87, iar Flavius Cuedan nu a greșit de la punctul cu var. 2-3, rezultat final.
Sânmartin (prima repriză): Verdeș – Mangra, Cervinschi, Mintaș, Arsene – Copil, O. Ghilea, Grosu, C. Jurca – Olariu, Popescu
Sânmartin (repriza a doua): S. Ghilea – Bogdan, Matei, Chira, Arsene – Cura, Novac – I. Pantea, L. Jurca, Cornea – Zadori.
Pâncota (prima repriză): Pașcalău – Ș. Pantea, Lung, Suciu, Vițu – Huțanu, Mitu, Issa, Bulzan – Sălăjan, Burian.
Pâncota (repriza a II-a): Pașcalău (60 Irimia) – Maghici, Lengyel, Traore, Siminic – Gâlcă, Dubeștean, Cuedan, Gavrilescu – Enciu, Alin Mihai.
Cuedan: „Noii sosiți au venit cu un plus, mai sunt doi-trei jucători care – parcă – nu-și doresc să rămână la Pâncota”
„Șoimii” au zburat 100 de kilometri pentru primul test al iernii. Partida din „fieful” formției clasate pe locul 4 în C5 a avut de toate, multe faze de poartă, goluri spectaculoase, răsturnări se situație, eliminări, toate reduse în cele din urmă la un antrenament util pentru ambele combatante.
Pâncotanii chiar au utilizat două formații distincte, prilej pentru Dan Cuedan să-și dea seama mai bine de potențialul și mai ales de atitudinea fotbaliștilor înaintea unui retur greu. „Dincolo de oboseala resimțită de băieți după o săptămână de antrenamente solicitante, au fost câteva aspecte ce m-au nemulțumit. În primul rând, am luat prea ușor cele două goluri în prima repriză, iar atacanții au tratat cu destulă superficialitate unele faze. Partea a doua, când am folosit o cu totul altă echipă, a fost ceva mai bună. Am fost mai ordonați, am avut un ritm mai bun de joc, am verticalizat mai mult și am marcat meritat punctele victoriei. Una peste alta, a fost un antrenament bun, fără – însă – a putea trage concluzii clare”, a explicat antrenorul „alb-negrii”.
Întrebat despre implicarea proaspetelor achiziții, dar și a fotbaliștilor care încă nu sunt siguri de prezența lor în lotul divizionarei secunde, Cuedan a adăugat: „Cei trei, Enciu, Gavrilescu și chiar Traore au venit cu un plus. Acesta a fost vizibil în amicalul de astăzi, însă au fost și alți fotbaliști care au înțeles ce ne dorim de la ei. Din păcate, au existat și doi-trei jucători care – parcă – nu-și doresc să rămână la Pîncota. Dacă și în amicalele cu Giarmata și Poli vor avea aceeași atitudine, ne vor părăsi. Vom discuta și cu președintele Piroș despre acest aspect, în așa fel încât în cantonament să deplasăm doar fotbaliști conectați sută la sută la ceea ce avem de făcut la primăvară”.
Săptămâna viitoare, „șoimii” se deplasează de două ori (miercuri și sâmbătă) pentru a-și măsura forțele cu Millenium Giarmata și ACS Poli.
Sursa: Sport Arad