Mijlocașul central al grupării FC Olt Slatina, Vasile Gheorghe, este convins că meciurile rămase de disputat din retur nu vor fi deloc ușoare. Cu toate astea, fotbalistul din centrul liniei mediene este încrezător că locul de play-off poate fi obținut mai devreme cu câteva etape.
Slătinenii au intrat în linie dreaptă cu pregătirile în vederea abordării stagiunii de primăvară, iar săptămâna viitoare vor face deplasarea în cantonamentul montan de la Cheile Grădiștei. Mijlocașul central al celor de la FC Olt Slatina, Vasile Gheorghe, se așteaptă la o perioadă dificilă din punct de vedere al efortului depus, însă consideră benefică pregătirea de care vor avea parte în stagiul centralizat.
„Pregătirea decurge bine, este, deocamdată, perioada de acomodare. Suntem cu toții conștienți că ne așteaptă o perioadă foarte dificilă, dar în același timp realizăm că ne va fi benefică în campionat”, a declarat Gheorghe despre perioada pregătirii de iarnă.
„Sperăm cu toții să continuăm pe aceeași linie pe care am încheiat anul”
FC Olt Slatina a avut un parcurs bun înainte de vacanță, reușind să acceadă pe loc de play-off, în condițiile în care are un meci mai puțin disputat. Cu toate astea, mijlocașul divizionarei secunde slătinene, Vasile Gheorghe, consideră aprigă lupta pentru menținerea în primele șase.
„Așteptările vor fi mari în meciurile care au rămas din retur, pentru că am demonstrat că formăm o echipă bună, iar rezultatele în mare parte au fost în conformitate cu cerințele clubului. Sperăm cu toții să continuăm pe aceeași linie pe care am încheiat anul și să ne menținem în play-off. Noi sperăm să obținem această calificare cât mai repede, dar cu siguranță vor fi meciuri grele, ținând cont că în acest miniretur vom întâlni echipe din prima jumătate a clasamentului”, a mai precizat componentul grupării din Slatina.
Mijlocașul central, sosit de la Oțelul Galați, Vasile Gheorghe, a marcat trei goluri în această primă parte a sezonului, aflându-se printre principalii marcatori ai echipei.
Sursa: Gazeta nouă