Liderul s-a distrat cu Gloria. Poenaru: „Îmi pare rău că mai sunt doar două etape”

Marius ANGHEL 23 Nov. 2014, 14:27 Campionat
Liderul s-a distrat cu Gloria.** Poenaru:

FC Voluntari a demonstrat și în meciul cu Gloria Buzău, de sâmbătă, din cadrul etapei a 14-a a Ligii 2, că trece printr-o perioadă extraordinară. Ilfovenii au învins echipa lui Viorel Ion cu 5-1 și arată că își merită pe deplin locul din clasament, prima poziție în Seriei I. Golurile lui Tiberiu Bălan (3), Costel Roșu (35), Mihai Voduț (40 – pen.), George Călințaru (59) și Sorin Rădoi (82) arată starea de spirit din acest moment de la nou-promovata din Voluntari, fiecare jucător evoluează din plăcere și vrea să își treacă numele pe tabela de marcaj.

Tehnicianul Ilie Poenaru este încântat de forma echipei sale, dar regretă că în acest an au mai rămas doar două etape de jucat în Liga 2.

„A fost un meci bun și suntem în continuă creștere. Îmi pare rău că se apropie finalul campionatului. Chiar dacă vremea nu a fost bună, am încercat să ne facem jocul. Ne-a ieșit tot ce am exersat. Există o euforie acum, toată lumea vrea să marcheze. Așa se întâmplă când îți iese jocul.

Tibi Bălan a jucat azi foarte bine, mai ales că a revenit. Avem un lot foarte bun și nu mă plâng niciodată dacă lipsește cineva. Când echipa este pe primul loc toți vor să joace. Și e bine că este concurență în toate compartimente.

A fost un campionat bun pentru noi. Dar mai sunt două etape și ne concentrăm și pentru cele două meciuri care mai sunt de jucat”, a spus antrenorul ilfovenilor la Sport Total FM.

FC Voluntari este liderul Seriei I a Ligii 2 și după desfășurarea a 14 etape are acumulate 34 de puncte, cu 7 mai mult față de ocupanta locului doi, Academica Argeș Pitești. În ultimele două meciuri ale acestui an, echipa lui Poenaru are parte de doi adversari ușori, Farul Constanța (d) și FCM Dorohoi (a), și poate să-și mărească avantajul în fruntea clasamentului.

Marius ANGHEL 23 Nov. 2014, 14:27 Campionat
Pe aceeași temă