Duelul dintre Academica Argeș și Unirea Slobozia a părut încă de dinaintea primului fluier unul ușor de câștigat de echipa gazdă. Academica avea 9 puncte din 9 și golaveraj 8 la 0 pe gazonul stadionului Nicolae Dobrin, în vreme ce oaspeții reușiseră pe terenuri străine doar două puncte din trei partide. Cu atât aveau să rămână și după meciul de miercuri, unul în care antrenorul Adrian Mihalcea a arătat că nu este adeptul ideii că echipa câștigătoare nu se schimbă.
Cu două modificări față de trupa de start din etapa precedentă în care a câștigat la limită cu SC Bacău, tehnicianul oaspeților a încercat să surprindă cu titularizările lui Coconașu și tânărul Patrianca, pe o formulă mai mult defensivă, cu singurul vârf Jianu impins în coasta masivei defensive adverse. Schimbări neinspirate, Unirea Slobozia arătând jalnic în primele 45 de minute în cea mai neagră repriză a întregului sezon.
Invitați să controleze teritorial, fotbaliștii de la Academica au desenat frumos la firul ierbii și au deschis inspirat pe cele două flancuri, într-o dominare cvasi-totală pentru o echipă aflată însă departe de ce se joacă în liga întâi. Pe cale naturală, primul gol a căzut în plasa lui Dobre în minutul 27, pasă excelentă pe culoar și finalizare în diagonală a lui Olariu. Unirea încearcă timid o ripostă, dar cele două acțiuni ale lui Stan se termină cu centrări telefonate, pradă ușoară pentru defensiva gazdelor. Unele care aveau să se bucure din nou pentru un gol cu două minute înainte de pauză. Lovitură liberă din tușă, Stancu traversează terenul și bate cu efect înșelător, mingea cade în șase metri în fața unui Coconașu uluit, portarul Dobre este derutat de traiectorie și Academica intră la odihnă cu un 2-0 puțin prea aspru față de jocul prestat.
Tușierul pune mingea pe var
Mihalcea înțelege că nu mai are ce să apere la Pitești și începe mitanul secund cu atacantul Ene în locul inexistentului Coconașu, iar Unirea devine brusc vioara întâi. Uluiți de aplombul oaspeților, jucătorii lui Baciu se retrag în fața propriului careu, iar portarul Lungu strigă la copiii de mingi încă din minutul 55 să nu mai trimită baloanele în teren! Cinci minute mai târziu, Academica cedează pentru prima dată pe teren propriu: lansare peste linia de apărători, atacantul Jianu scapă singur cu Lungu, dar este altruist și îl servește perfect pe Ene în careul mic.
Nervii gazdelor cedează și pentru doar un minut Pătrașcu este eliminat direct pentru un fault asupra lui Jianu, iar Academica începe să tremure și să aibă emoții.
Doar până în minutul 66, când Vențer cade în careu acuzând un fault, centralul Adrian Illyeș, aflat aproape de fază, strigă că n-a fost nimic și face semn ca jocul să continue, dar tușierul Ionuț Marius Bobe se bagă în seamă și semnalizează de la distanță că a fost fault în careu! Protestele jucătorilor Unirii rămân fără rezultat, Olariu trage perfect de la punctul cu var și Academica rămâne cu maxim de puncte pe teren propriu, în ciuda eforturilor oaspeților de a mai înscrie cel puțin o dată, Unirea jucând ultimul sfert de oră în zece după eliminarea pentru cumul de catonașe a lui Jianu.
Fluierul de final îl găsește pe tușierul care a decis soarta jocului fugind de mama focului spre scările tunelului care duce la vestiare, Bobe lăsându-și colegii la mijlocul terenului, și pe observatorul de arbitrii cerând cu insistență gazdelor să vadă pe caseta video ce a văzut tușierul fugitiv la faza acordării loviturii de pedeapsă, cea care avea să încline definitiv balanța în favoarea echipei Academica Argeș!
ACS ACADEMICA ARGEȘ PITEȘTI 3
UNIREA SLOBOZIA 1
Olariu ”27, ”67 – pen., St. Stancu ”43 / D. Ene ”60
C. Lungu – St. Stancu, Vițelaru (cpt.), A. Nițu, Sg. Popovici (C. Dedu ”46) – B. Pătrascu, Ispir – Vențer (Al. David ”69), Olariu, Buia – Vl. Rusu (S. Chițu ”74)
Rezerve neutilizate: Boșneag – D. Tătar, Marciuc, Cr. Pușcaș
Antrenor: Marius Baciu
Eliminat: B. Pătrașcu ”61 (roșu direct)
L. Dobre – S. Stan, R. Soare (cpt.), G. Lazăr, C. Toma – Macare (Ivașcă ”83), Coconașu (D. Ene ”46) – Ibrian, Bolat, Patrianca (Topală ”71) – M. Jianu
Rezerve neutilizate: Măstăcan – Drăguț, Gohoreanu, Fl. Tudorache
Antrenor: Adrian Mihalcea
Eliminat: M. Jianu ”72 (două galbene)
Stadion: „Nicolae Dobrin” (Pitești); Spectatori: 300; Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești); Asistenți: Ionuț Marius Bobe (Videle) și Adrian Ionescu (Târgoviște); Jucătorul meciului: Vasile Olariu.
Articol și foto de Petronel Tudor