Utiștii, la antrenament duminica după primul eșec. Grădinariu: „Victoriile și înfrângerile trebuie tratate lucid și coerent”

Marius ANGHEL 04 Oct. 2014, 15:15 Stiri

UTA Bătrâna Doamnă n-a avut respiro după meciul de ieri, de la Giarmata, pierdut la limită, scor 0-1. A fost prima înfrângere din campionat a alb-roșiilor după aproape un an: pe 26 octombrie 2013, alb-roșiii părăseasu învinși arena din Curtici, Frontiera impunându-se atunci cu 1-0.

Dimineață, la 10,00, Roland Nagy și colaboratorii săi și-au chemat jucătorii la antrenament, ocazie cu care conducerea clubului a purtat o discuție cu Botiș și colegii săi. „Toată lumea își asumă responsabilitatea pentru rezultat. Cum am spus la început, gestionăm totul cu mult calm. Victoriile și înfrângerile trebuie tratate lucid și coerent, iar luni, la ședința săptămânală, se va analiza situația din toate punctele de vedere”, a punctat team-managerul Codru Grădinariu.

Conducătorul utiștilor le-a mulțumit fanilor care au fost lângă echipă și în deplasarea de la Giarmata. „Știm că suporterilor le e foarte greu după o astfel de înfrângere, dar am vrea să fie lângă echipă și în momente grele, pe care sperăm să le depășim. Și sunt convins că așa se va și întâmpla. Noi ne cerem scuze, în numele echipei”, a încheiat Grădinariu.

VEZI o GALERIE FOTO a meciului disputat la Giarmata

Roland Nagy: „Nici sclipire, nici noroc…”

Prima înfrângere a UTA-ei în Liga a III-a a venit la Giarmata după un meci pe care arădenii și l-au petrecut, în cea mai mare parte, alergând după o egalare ce n-a mai venit. Neinspirați în ofensivă, utiștii au măcinat mult, dar au făcut-o în gol, în timp ce timișenii au mai avut câteva contre periculoase.

„După două egaluri, a venit și o înfrângere, se întâmplă în fotbal. Am început de la 0-1 un joc total departe de fenomenul fotbal, ca teren și absolut orice. Dar adversarii și-au dorit, au câștigat pe atitudine, dorință. N-avem sclipirea, n-avem nici noroc în fața porții, în timp ce adversarului îi intră. Trebuie să reușim să câștigăm ca să prindem încredere. Unii nu-și găsesc cadența”, a spus Roland Nagy.

Antrenorul principal al alb-roșiilor a indicat că n-ar trebui să se pună problema unui blocaj și nici a presiunii prea puternice. „Cu presiunea crești, progresezi. Nu e ce ne-am fi dorit, au trecut două egaluri și o înfrângere, sper să găsim drumul spre gol și spre victorie”.

„A fost o greșeală în apărare la golul primit, am încercat să revenim, am ieșit la joc, dar am intrat în criză de timp și n-am reușit să înscriem”, a completat secundul Radu Anca, amintind că, din păcate pentru alb-roșii, vechiul clișeu în care echipa adversă își dorește mai mult victoria a fost ieri valabil…

Bucurie mare pentru învingători. Stoican „Pentru Giarmata e un lucru mare să învingă UTA!”

Conștienți că utiștii îi vor ataca, cei de la Giarmata au apelat la tactica brevetată cândva de Florin Halagian sub denumirea „Focul la ei!”. Timișenii au beneficiat de o linie de mijloc dispusă la efort, de un atacant  – Beloescu – capabil să producă panică în ciuda unui fizic aparent fragil, iar în defensivă experimentatul Cristian Dancia a fost turnul de control care a rezolvat o serie de atacuri arădene grație unui plasament excelent. La final, a fost bucurie mare în vestiarul gazdelor, de unde se auzea clasicul „să vină banii la băieți!”

„Meci foarte greu, mai ales cu UTA, cea mai bună echipă din serie, după părerea mea. Nu știu dacă va fi și la final așa, dar am urmărit două-trei meciuri. și mi-a plăcut. La așa meci, mobilizarea contează mai mult decât valoarea. Băieții au fost motivați și merită felicitări”, a spus Ilie Stoican, secundul lui Călin Cojocaru.

Giarmata a fost oscilantă în debut de sezon. Diarra (și el azi printre remarcații meciului) și colegii săi au învins Pandurii, apoi au capotat la Sebiș. Au pierdut, din nou, cu Filiași, dar și-au revenit în ultimele meciuri, venind cu un punct de la Lugoj și cu victorie de la Mehedinți. „Cu Filiași, acolo s-a rupt pentru noi, până în minutul 30 n-au ajuns la poartă, apoi ne-am dat autogol și ne-au prins când încercam să egalăm. Păcat că sunt mulți tineri și au oscilații de formă. Dacă pierzi și ești motivat, nu se supără nimeni. Azi, prin muncăm prin dăruire, am reușit să câștigăm. Pentru Giarmata e un lucru mare să învingă UTA”, a remarcat fostul fotbalist al lui Poli Timișoara și al UMT-ului.

Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Muscă

Marius ANGHEL 04 Oct. 2014, 15:15 Stiri
Pe aceeași temă