Jucătorii Fortunei au resimțit oboseala și uzura acumulate după jocul de miercuri, din „16”-imile de finală ale Cupei României, când a făcut față cu brio 90 de minute echipei Dinamo, ba chiar i-a fost superioară în multe momente ale jocului. Astfel că începutul partidei a fost modest pentru elevii lui Stăncioiu, iar pe măsura trecerii minutelor, oaspeții deveneau tot mai prezenți în fața porții lui Popescu.
A venit deschiderea scorului, iar jucătorii Fortunei au început să reacționeze abia după pauză, grație și câtorva schimbări inspirate ale antrenorului Stăncioiu.
La rândul lor, oaspeții au acuzat șocul întoarcerii rezultatului, și-au revenit destul de greu, dar lovitura de cap spectaculoasă a lui Șerban sau șutul bun al lui S. Marin i-au dat prilejul lui Iustin Popescu să se revanșeze după ce la golul primit în prima repriză are partea sa de vină, rămânând pe linia porții la o centrare venită în 3 metri.
În final, o victorie muncită, trei puncte importante, care aduc Fortuna pe locul secund al clasamentului. Este al șaselea meci oficial consecutiv pe care Fortuna nu îl pierde (cele 4 din campionat și cele două din Cupa României), ceea ce îi determină pe adversari să se uite cu mai mult respect spre această nou promovată, iar pe cei care urmăresc atent fenomentul fotbalistic să aibă numai cuvinte de laudă la adresa acestei frumoase echipe.
AFC FORTUNA – UNIREA TĂ‚RLUNGENI 2-1 (0-1)
Marcatori: V. Munteanu 61, Chipirliu 63 – Șerban 24.
Fortuna Poiana Câmpina: I. Popescu – Dobrosavlevici, M. Marin (cpt), Crișan, Damian – Cioinac, Minciună – Honciu (58 Buhuși), V. Munteanu, Năstase (36 Antohi) – Chipirliu (85 Velici). Rezerve neutilizate: Gârlea – Birău, Stancu, Coteanu. Antrenor: Florin Stăncioiu.
Unirea Târlungeni: Niczuly – Vlăsceanu (83 Pricop), Forika, Șerban, Iaru – S. Marin (76 Marcăș), Cristea, Dâlbea, L. Nicolae (cpt), Neculai (73 Chiș) – Elek. Rezerve neutilizate: Dănălache – Istrofor, Antoche, S. Antal. Antrenor: Daniel Bona.
Cartonașe galbene: Minciună 68, Cioinac 76 – Dâlbea 47, Șerban 76, Elek 78.
Arbitri: Iulian Călin (Ștefănești) – Ciprian Iovu (Botoșani), Damian Antal (Bacău) – Dan Botescu (București).
Observatori: Cristian Sava (Bacău) – pentru arbitri, Traian Marcu (Sibiu) – pentru joc.
Sursa: Sport Câmpina