Venit zilele trecute la CSM Râmnicu Vâlcea sub formă de împrumut de la Universitatea Cluj, mijlocașul Andreas Calcan (20 ani), introdus pe teren în ultimul sfert de oră al meciului cu ACS Poli, scor 1-0, a obținut în minutul 85 penalty-ul decisiv pentru noua sa echipă, la o fază în care l-a ridiculizat pe Belu. A fost un debut perfect la CSM pentru Calcan.
„Calcan a decis meciul, el a scos penalty-ul. Pe asta am mizat, este foarte tehnic, are calități foarte bune, a intrat pe fondul de oboseală al adversarului. Știam că e istovit, ați văzut ce fotbal a adoptat Timișoara, cu degajări și mingi aruncate aiurea. M-am gândit că s-ar putea să fie un moment în care Calcan să vină și în duel de unu la unu, să obțină ceva. Era greu să îl bag de la început, a venit de 2-3 zile, nici nu își cunoștea colegii, nu era maxim nici din punct de vedere fizic, nu a jucat de o lungă perioadă, dar sper să se integreze repede și să fie decisiv pentru această echipă. Belu e un fundaș foarte bun, de mare viitor, dar când un jucător de talie întâlnește un fotbalist scund, care este și foarte tehnic, e greu pentru el” a spus antrenorul vâlcenilor, Erik Lincar.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru