Reprezentații cluburilor din Liga a 2-a se întâlnesc în acest weekend la Tărlungeni pentru a pune la punct ultimele probleme organizatorice înainte de startul noului sezon ce va începe săptămâna viitoare, pe 30 august. Subiectul cel mai arzător al acestei întrevederi va fi cedarea drepturilor de televizare a meciurilor din campionatul 2014-2015. Sâmbătă, cei prezenți la fața locului vor discuta modalitățile în care s-ar putea face acest lucru, iar duminică se va negocia concret pe marginea acestui subiect cu trimișii televiziunilor interesate.
Auraș Brașoveanu, președintele LPF2, al echipei Farul Constanța, dar și unul dintre reprezentanții Ligii a 2-a în Comitetul Executiv al FRF, spune că se încearcă obținerea unei sume de 100.000 de euro pentru fiecare echipă, drepturile de televizare urmând a fi vândute la pachet.
„Ne întâlnim sâmbăta, la Tărlungeni, iar duminică vom avea o discuție cu o firmă care este și partenerul Ligii 1. Vom încerca să vindem drepturile TV la pachet, să facem un contract pe trei sezoane. Negocierile vor gravita în jurul sumei de 100.000 de euro pentru fiecare echipă, per sezon”, a declarat Brașoveanu, citat de gazetanoua.ro.
„Pentru majoritatea cluburilor, care traversează o situație dificilă din punct de vedere financiar, orice venit suplimentar este binevenit. Important este că există un interes cert din partea televiziunilor de a cumpăra drepturile pentru Liga a 2-a și sper ca întrunirea de la Tărlungeni să conducă la un consens între cele două părți”, a spus și președintele executiv al formației Rapid CFR Suceava, Dumitru Moldovan.