Marinarii pleacă joi în cantonament. Coteanu, pus pe liber

Mihai Andries 05 Aug. 2014, 13:41 Pregătiri, amicale
Marinarii pleacă joi în cantonament.** Coteanu, pus pe liber

Oficialii Farului au stabilit, aseară, când va pleca echipa în stagiul montan de la Predeal. Ziua este joi, 7 august, iar perioada de pregătire va dura până la finalul săptămânii viitoare. În acest interval, antrenorul Marian Pană va cristaliza echipa pentru partidele oficiale din campionat.

„Am tras o linie mare după meciul amical cu Dunărea Călărași. De astăzi (n.r. ieri), am început o nouă etapă, în care ne pregătim pentru a arăta mai bine la începerea campionatului”, a declarat antrenorul Farului, Marian Pană. Întrucât la munte se pleacă joi, exista posibilitatea ca, miercuri, cu o zi înainte, constănțenii să dispute o nouă partidă amicală, însă, până la urmă, s-a renunțat la ea în favoarea unui antrenament.

Din lotul de anul trecut, nu se mai contează nici pe mijlocașul Constantin Coteanu, iar ieri la club au sosit alți doi jucători: un portar de 22 de ani de la Juventus București și un fundaș central, Straton.

Sursa: Ziua Constanța

Mihai Andries 05 Aug. 2014, 13:41 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă