Șoimii Pâncota își face intrarea în Liga 2: „Am repatriat fotbaliști din familia Aradului”

Șoimii Pâncota își face intrarea în Liga 2:**

Cel mai bine clasat club arădean va începe oficial noua stagiune luni, 14 iulie. Dan Cuedan, reconfirmat pe banca Șoimilor Pîncota, va conduce primul antrenament având lotul schițat în proporție de 80-90%. Președintele Pavel Piroș s-a mișcat repede și, pe lângă prelungirile contractelor mai vechilor componenți, și-a asigurat serviciile a șapte fotbaliști și e la un pas și de talentatul portar Alexandru Mitrea. Tot bossul pîncotanilor a vorbit și despre noutățile din stafful administrativ, despre ultimele lucrări la stadion.

Rad, Vuin, Lung și Bebe Mitu, noutățile din staff

Începând din acest sezon, Pavel Piroș va avea un consilier pe probleme fotbalistice, nimeni altul decât secretarul Asociației Județene de Fotbal. „Fiindcă am de condus și o societate comercială, care – practic – produce bani pentru fotbal și nu invers, am crezut de cuviință să iau lângă mine un om profesionist în care am mare încredere. Vasile Rad va fi noul meu consilier”, a anunțat Piroș, care a confirmat și cooptarea în staff și al fostului doctor al FC UTA SA: „De tot ce înseamnă medicamentație, alimentație, vitamine și restul se va ocupa medicul Florin Voin”. Totodată, antrenorul Dan Cuedan va avea din această stagiune noi două ajutoare din rândul fotbaliștilor. „Lui Cristi Irimia, care se ocupă în continuare de portari, li se alătură Remus Lung și Bebe Mitu. Ei vor fi secunzii mei în încercarea de a face o echipă competitivă în Liga a 2-a”, afirmă tehnicianul.

Opt „divorțuri”, șapte achiziții certe

Înainte de a anunța numele noi din lot, Pavel Piroș a ținut să-i reamintească pe fotbaliștii la care s-a renunțat pe parcursul stagiunii trecute. Aceștia sunt: Gado, Nădăban, Robert Dumitru, Pop, Stanciu, Hosu, Gavriș și Brozbic și asta pentru că: „Nu au mai corespuns pretențiilor noastre fotbalistice și chiar caracteriale la unii”. Imediat, președintele „șoimilor” a trecut la cei care au semnat contracte pentru Liga a 2-a. „Cosmin Crușoveanu, care va veni la Arad de abia mâine de la București, Gabriel Siminic, Petrică Huțanu, Flavius Băd, Flavius Cuedan, Norbert Polgar și Alexandru Sălăjan sunt noile noastre achiziții. Nu vă ascund nici faptul că suntem în tratative avansate și pentru transferul portarului Mitrea, cum, probabil, vor mai veni Suciu, de la Viitorul Constanța, care ar acoperi postul de mijlocaș ofensiv sub 21 de ani și încă un copil de 17 ani din Pîncota. Mai suntem în discuții cu doi jucători, să vedem ce putem concretiza. Ar putea fi Diarra, ori fratele lui Mansour (n. a. Ousmane Gueye), aflat în aceste zile în Arad. Mai suntem interesați și de un jucător de la Dinamo, dar deocamdată vă prezentăm jucătorii cu care ne-am înțeles”, a explicat Piroș.

„Caracterele fac diferența”

Referindu-se la calitatea fotbalistică, dar mai ales morală fotbaliștilor din lot, inclusiv a noilor sosiți, Pavel Piroș a adăugat: „Nu ne-am făcut un scop din asta, dar constat și eu că am repatriat foști jucători din familia Aradului, care ne pot ajuta în Liga a 2-a. Pîncota a ajuns la acest nivel doar pentru că am fost uniți, am fost o familie, iar caracterele au făcut diferența. Io îmi dau tot sufletul pentru acest club, dar în momentul în care simt că valorile noastre nu sunt respectate, nu țin cont de nimic și tai în carne vie. Vrem să ne menținem în Liga a 2-a, vom vedea unde dacă ne vom clasa în partea superioară sau în cea inferioară a clasamentului”. „Când mi-am pus semnătura pe contract nu am condiționat cu anumite transferuri, am o relație deschisă și sinceră cu președintele Piroș, cu care discutăm deschis orice subiect. Va fi greu în Liga a 2-a, asta e clar, dar de aceea am vrut să aducem jucători cu experiență, care au meciuri în picioare la acest nivel și care au confirmat pe unde au jucat, i-am urmărit pe majoritatea dintre ei”, a completat Dan Cuedan. Menționând data reunirii lotului (luni, 14 iulie), dar și locația cantonamentelor (Academia din Gyula și Arieșeni), tehnicianul a concluzionat următoarele: „Am fost și îmi place să cred că vom rămâne o echipă apreciată în Arad, faptul că suntem cea mai bine clasată nu pune neapărat o presiune pe umerii noștri, e o plăcere să știm că reprezentăm județul în Liga a 2-a”

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă