Nicolae Vasile (18 ani), fundașul stânga al Rapidului, nu a fost primit în cantonamentul echipei de la Mogoșoaia din cauza faptului că a refuzat să semneze un nou contract cu gruparea giuleșteană. Jucătorului i-a expirat contractul de junior, clubul Rapid având prima opțiune de a-i propune o nouă înțelegere.
„Am vorbit cu doamna Cristina Andronache (n.r. – administratorul judiciar) care mi-a prezentat un contract pe 3 ani, cu un salariu de 1.000 de euro lunar, mai puțin decât cel care a expirat. Mi-am cerut și restanțele financiare și nu a vrut să mi le dea. În plus, contractul avea o clauză care prevedea că dacă mă accidentez, clubul poate renunța la mine. O să mergem la comisii. În caz că voi pierde, voi fi suspendat timp de doi ani”, a declarat Nicolae Vasile pentru ProSport. În momentul de față, fotbalistul se pregătește în parcuri împreună cu fratele său, cel care joacă rolul de preparator fizic.
Conform regulamentului FRF, juniorul trebuie să semneze un contract de senior pe minim trei ani cu clubul care l-a format.
Nicoale Vasile a fost om de bază pentru Rapid în sezonul de 2013-2014. El a evoluat în 25 de meciuri pentru fosta echipă a lui Viorel Moldovan atât în sezonul regulat, cât și în play-off-ul Ligii a II-a.
Articol scris de Sorina OPRIȚESCU și Ovidiu DUMITRESCU