Astra 2 Ciorani a respectat tradiția care spune că echipa din Prahova ajunsă la barajul de promovare va câștiga jocul decisiv. Nu fără ceva emoții, replica dată de echipa adversă, FC Aninoasa, fiind una dârză, dar pe deplin meritat, gruparea care a câștigat Liga A Prahova fiind, fără îndoială, echipa mai bună!
Pe o ploaie sâcâietoare, în condiții de organizare mai degrabă modeste (niciun loc rezervat presei, tribune neacoperite), sute de oameni din cele două județe au venit să vadă meciul de baraj – jocurile de acest fel având un farmec aparte – ambiții mari și o doză de neprevăzut.
Prahovenii au început excelent meciul, dând gol la chiar prima fază de poartă, prin golgheterul Andrei Ciobanu, încă o dată dovedindu-se că la capitolul „faze fixe” trupa lui Aristan și-a făcut temele perfect. Cu avantaj căpătat din start, echipa din Ciorani a scăzut ritmul, egalarea venind printr-un șut excelent expediat de Moțoi, care l-a învins pe Catană cu o execuție de efect. Echipa din Aninoasa a părut și mai periculoasă, același Moțoi speculând câteva erori defensive, la o fază în care a dejucat pasul la offside încercat de prahoveni, acesta precipitându-se în fața porții, astfel că s-a intrat la cabine la egalitate.
După pauză, diferența de valoare s-a văzut tot mai pregnant, Bărăgan marcând golul de 2-1, tot din fază fixă, iar din acel moment problema echipei care promovează nu s-a mai pus, Aninoasa fiind incapabilă să-și mai creeze vreo mare ocazie, mai ales după ce a rămas și cu un om mai puțin, prin eliminarea lui Pahonțu. Experiența superioară, Bărăgan și Aristan fiind exemple în acest sens, și-a spus cuvântul, după un spectacol fotbalistic mai mult decât agreabil prahovenii fiind cei care au făcut „hora bucuriei”.
Record Bărăgan
Cel mai bun jucător al partidei a fost și cel mai vârstnic dintre fotbaliștii prahoveni – Gheorghe Bărăgan – mijlocașul de 35 de ani făcând un joc perfect: pasă de gol la prima execuție a unei lovituri libere în meci, apoi golul de 2-1, reușita victoriei, care a fost o „mini-capodoperă” – șutul acestuia ducându-se „teleghidat” în poarta dâmbovițenilor! Bărăgan a stabilit astfel un record greu de egalat, dacă nu cumva imposibil, anume să câștige 8 astfel de meciuri în cariera sa! Este a 8-a oară când acesta evoluează pentru echipa prahoveană care ajunge în Liga a III-a, fie că a fost vorba despre Teleajen, Matizol, Tomșani, Unirea, CSM Câmpina și, acum, Astra 2!
Filmul meciului
Min. 2, 0-1: CIOBANU deviază în plasă, pe colțul scurt, balonul trimis de Bărăgan din lovitură liberă de la 20 de metri
Min 6: Șut bun al Petrescu, portarul Nicolae respinge cu dificultate
Min 9, 1-1: MOȚOI prinde un șut în cross, perfect, de la 25 de metri, în dreapta lui Catană
Min13: Bărăgan îl pune din nou la încercare pe portarul advers, cu un șut din afara careului
Min. 21: Moțoi scapă singur cu Alex Catană, dar își prelungește prea mult balonul în încercarea de a dribla portarul
Min. 25: Cap B. Matei peste poartă, după un corner executat de M. Matei
Min 28: Șut bun G. Munteanu parat de Nicolae
Min.49: Șut bun M. Matei, scoate greu Catană
Min. 59, 1-2: BĂ‚RĂ‚GAN „așează” perfect mingea, în stânga portarului advers, cu un șut excelent, din lovitură liberă de la peste 25 de metri.
Min.73: ocazie mare Gabi Munteanu, din careu
Min: 89 și 90+1: Răileanu scapă, în două rânduri, spre poarta adversă, dar nu a găsit cea mai bună continuare, prima dată șutând slab, din poziție de „singur cu portarul”, a doua oară mingea fiind apărată de Nicolae, cu un plonjon de efect.
Declarații după joc
Valeriu Aristan (antrenor Astra 2): „Am suferit în primele 45 de minute, dar apoi am controlat partida, am revenit în avantaj și ne-am creat mai multe alte șanse de a majora scorul! Am reușit ce ne-am propus – victoria și promovarea – și cred că am fost cu o clasă peste adversarii de astăzi”
Remus Gâlmencea (antrenor FC Aninoasa): „Prahovenii au meritat victoria pentru că au muncit mai mult. Înfrângerea îmi lasă un gust amar pentru că jucătorii mei nu au jucat la posibilitățile lor. Nu mi-a plăcut atitudinea câtorva jucători cu experiență, nu știu cât de mult și-au dorit să promoveze în Liga a III-a. Îi cunosc foarte bine și le cunosc posibilitățile fotbalistice. Am avut șansa victoriei la ocazia lui Moțoi. Dacă marcam, altul ar fi fost deznodământul. Am jucat și 20 de minute cu un om în minus, s-a simțit acest lucru.”
Mihai Ion (finanțatorul echipei din Ciorani): „Sunt foarte bucuros, este cea de-a doua promovare a mea și vreau să-i felicit pe băieți pentru tot ce au reușit în acest sezon! O să ne bucurăm câteva zile pentru aceste reușite, apoi vom face strategia pentru sezonul viitor”.
VEZI mai multe POZE de la meciul de baraj
FC Aninoasa – Astra II Ciorani 1-2 (1-1)
Stadion: „Central” Sfântu Gheorghe. Spectatori: circa 400. Marcatori: Ciobanu (2), Bărăgan (59) / Moțoi (9).
FC Aninoasa: I. Nicolae (cpt) – N. Vlăduț, Pahonțu, L. Neagu, Albu (68 A. Maican) – I. Maican (46 Gae), Rusu – B. Matei, Diță (80 D. Matei), M. Matei – Moțoi. Antrenor: Remus Gâlmencea
Astra 2 Ciorani: A. Catană – R. Catană, I. Neagu, Iordache, Zegheru – Bărăgan (cpt) – Petculescu (61 Chiși), Butufei, Munteanu (83 Răileanu), Petrescu (51 Aristan) – Ciobanu. Antrenor: Valeriu Aristan.
Cartonașe galbene: R. Catană (64), Munteanu (73), A. Catană (90+1)/ Savin (67, 71).
Cartonaș roșu: Pahonțu (71).
Au arbitrat: Marian Barbu – Dragoș Ioan și Constantin Cantemir (toți din Făgăraș).
Observatori: Octavian Goga (Brașov) și Iosif Olah (Sfântu Gheorghe).
Jucătorul meciului: Gheorghe Bărăgan
Sursa: Ziarul Prahova
Foto: Sport dâmbovițean