După Neacșu și Ionuț Radu, Național Sebiș a obținut și semnătura lui Bogdan Bozian pe un nou contract de joc. Talentatul mijlocaș a fost curtat și de Șoimii Pâncota, grupare nou promovată în liga secundă, unde ar fi fost pregătit din nou de Dan Cuedan, însă jucătorul a ales să rămână pe malul Crișului Alb.
„Bozian se simte foarte bine la Sebiș, e mulțumit de condițiile pe care i le oferim, e trup din trupul nostru. Din câte am înțeles, se va însura cu o fată din orașul nostru, cred ca va juca până la finalul carierei la noi”, a mărturisit Gheorghe Feieș, care speră ca Naționalul să prindă un loc în eșalonul secund.
„Așteptăm răspunsul Federației cu privire la cererea noastră de a evolua în ediția viitoare a Ligii a II-a. Sperăm să avem câștig de cauză, dar oricum ar decurge lucrurile Sebișul va avea un lot competitiv. Nu ne interesează nici dacă vom fi în serie cu Pâncota, sau cu UTA, Naționalul își vede de drumul lui. Fotbalul a adus și va aduce mereu un plus important de imagine orașului Sebiș. Vom pune mereu accent pe cultură și sport”, a adăugat primarul Sebișului.
Acesta ar dori să-l țină la echipă și pe Dodo Digbeu, însă ivorianul are șansa să evolueze pe scena primului eșalon. „Din câte știu eu, Dodo susține probe de joc la Chiajna, e șansa lui să ajungă în fotbalul mare. Însă, ținem în permanență legătura cu el și dacă nu va rămâne la Concordia îl așteptăm să se întoarcă la Sebiș”, a mai spus Feieș. Dacă va fi păstrat în lotul ilfovenilor, mijlocașul ofensiv ar putea juca din nou împreună cu Florin Purece, cu care a fost coleg la UTA în stagiunea 2009-2010.
Doi dintre titularii stagiunii trecute pe malul Crișului Alb, Morariu și Blănaru au ajuns sub comanda lui Dan Oprescu, la FC Olt, în liga secundă, dar ei nu sunt regretați la Sebiș. „De Blănaru ne-am despărțit chiar înainte de finalul campionatului, iar lui Morariu îi respectăm alegerea. Nu vom ține pe nimeni cu forța la club”, mai spune edilul. Tot la Slatina a mai ajuns și Alex Leucuța, ineuanul care a mai îmbrăcat tricoul UTA-ei sau al celor de la Elore Bekescsaba.
Sursa: Sport Arad